Manastirile Moldovei – La patru ani după pelerinajul la Mănăstirea Curchi, sâmbăta trecută, în trecere pe acolo, n-am mai recunoscut vestitul aşezământ monahal. În urma lucrărilor gestionate de liderul PCRM, a fost distrusă imaginea iniţială a ansamblului de la Curchi. Mai grav e că, abia după ce a fost distrusă a doua oară definitiv de comunişti, importanţi experţi din RM şi din România anunţă că cea mai mare şi mai bogată mănăstire din Basarabia nu mai poate fi salvată.
Îndureraţi la cea mai vestită mănăstire basarabeană
De Florii, în 2004, la Curchi găsisem o mănăstire-parc, semiruinată, unele acareturi semănau ca după „războiul” sovietic, în urma evacuării spitalului de nebuni, care a funcţionat mai bine de patru decenii acolo. În doar câţiva ani, n-a mai rămas nimic din câte îşi amintesc localnicii. Nici măcar podoaba sa verde – au fost tăiaţi toţi arborii. Se zice că Regele Mihai nu şi-ar mai recunoaşte ctitoria. A dispărut până şi spiritul ortodox, lacrimile şi sfinţii de pe pereţii profanaţi… În sobor, cea mai înaltă catedrală din RM, înălţată în 1872, a fost înlăturată tencuiala cu vechea frescă românească. Acolo, în 1998, s-au descoperit portretele votive ale Regelui Mihai şi Patriarhului Miron Cristea. S-a ales praful din ele. Alte construcţii adiacente au fost schimonosite. Geamurile termopan în chiliile monahilor, costisitoare şi străine imaginii de cândva a complexului arhitectural, trezesc nedumerire. Cei mai talentaţi tineri basarabeni în studiul artelor, emigraţi, când revin la baştină nu mai recunosc faimosul aşezământ. Într-o situaţie mai bună se află doar Biserica „Sf. Nicolai”, a cărei construcţie a durat din 1936 până în 2005, iar apoi locaşul a fost împodobit cu fresce noi, în stil bizantin, de un grup de pictori profesionişti din RM.
Restaurare sau reconstrucţie?
De la Nicolae Răilean, şeful Direcţie patrimoniu de la Ministerul Culturii şi Turismului (MCT), am aflat că „restaurarea” se desfăşoară sub patronajul lui Marian Lupu, preşedintele parlamentului, iar în sarcina unui consiliu de observatori, format din reprezentanţi ai diverselor ministere, se află gestionarea surselor financiare. Călugării au înlemnit văzând pe unul din clopotele aduse la Curchi însemnat chiar numele lui Marian Lupu. Lucrările sunt executate de Compania de construcţii „Glorinal”, de specialişti care au lucrat şi la Mănăstirea Căpriana, distrusă, la rândul ei, de comunişti.
Întrebat dacă la Curchi se face restaurare sau reconstrucţie, expertul MCT ne-a răspuns: „Unde sunt monumente este restaurare, iar la edificiile care nu sunt monumente, merge reconstrucţia. La Biserica „Sf. Niciolae”, care demult e restaurată, a mai rămas puţin de pictat, iar catedrala este în proces de restaurare. Care este, pardon, un WC, care nu e monument, se reconstruieşte sau construieşte”.(Citat fără redactare).
Evgheni Smolin, arhitect principal al lucrărilor desfăşurate la Mănăstirea Curchi, ne-a informat că la Sankt Petersburg a găsit proiectul iniţial al Mănăstirii Curchi, realizat de arhitectul basarabean Lodzinschi, şi unele imagini de epocă, după care se conduce. El ne-a dat asigurări că are o importantă experienţă în restaurări – a contribuit la restaurarea Arcului de Triumf, a muzeelor naţionale de Istorie şi de Istorie Naturală etc. A lucrat la MC timp de şase ani, în calitate de expert în protecţia monumentelor.
Cum îşi explică arhitectul principal „opera”
„Luna aceasta, finisăm proiectul pentru restaurarea complexului monastic. Se definitivează, până în septembrie, lucrările de restaurare în curtea mănăstirii – chiliile, biblioteca, treptele în cascadă de la izvor, clădirea arhierească, Biserica „Sf. Nicolai”, magazinul mănăstiresc etc. În septembrie 2009, preconizăm încheierea lucrărilor. Un grup de pictori din RM au pictat biserica. S-au efectuat lucrări de consolidare a fundaţiei catedralei, au fost aduse clopote noi”, a menţionat Evgheni Smolin, care nu ştie româna. Întrebat de ce a fost înlăturată tencuiala veche, arhitectul a motivat prin faptul că pereţii soborului erau crăpaţi şi aveau o frescă nesemnificativă, fără valoare artistică. „După expertizare, reprezentanţii Muzeului Naţional de Artă şi ai Uniunii Artiştilor Plastici au decis ca frescele vechi să fie înlăturate. Am efectuat tencuieli. Vom face podeaua din marmură, după modelul iniţial”, a afirmat Evghenii Smolin.
Ministrul Culturii, Artur Cozma, precum şi alţi specialişti de la MCT, vin deseori la Curchi ca să-şi admire „opera”. „Construcţiile din lemn ale mănăstirii erau într-o stare deplorabilă şi experţii Ministerului Construcţiilor ne-au dat voie să le demolăm. Am invitat specialişti din România, care au restaurat mai multe obiective din lemn. Am avut consultanţa reprezentanţilor Institutului de Restaurare din Kiev. Aceştia ne-au făcut mai multe oferte interesante privind pictura bisericii, dar nu ne-am înţeles din cauza preţurilor mari”.
Totuşi, arhitectul consideră că parcul nu trebuia distrus. „Conducerea ţării i-a cerut Grădinii Botanice să elaboreze un proiect de dendrariu. Astfel, s-a decis tăierea arborilor”, a mai spus Evgheni Smolin.
Adevăraţii stăpâni ai mănăstirii sunt comuniştii
Cine este adevăratul stăpân al Mănăstirii Curchi? Cu siguranţă, nu-i obştea monahală cu al său stareţ Siluan. Deşi unii localnici sunt indignaţi de ceea ce se întâmplă acolo, n-au protestat niciodată. Unica răzbunare a oamenilor este că nu prea dau pe la mănăstire. Vina devastării ansamblului monastic este a tuturor – a societăţii civile, care a permis această irecuperabilă distrugere, dar şi a clerului, care face alianţă cu PCRM.
Călugării se plâng că datorează peste 20 de milioane de lei pentru lucrări! Curtea de Conturi anunţă că deja au fost investiţi 45 milioane de lei! „N-a fost investit niciun ban din bugetul de stat. Cele patru turnuri mici ale catedralei au fost demolate, deoarece nu puteau fi restaurate, erau în stare avariată. Denumirea proiectului nostru este „Reconstrucţia şi restaurarea Complexului monastic Curchi”. Ce este posibil, se restaurează, aceasta fiind prima sarcină, iar ceea ce nu poate fi conservat, se reconstruieşte”, a explicat stareţul Siluan.
Tudor Braga, critic de artă: „Refacerile de la Curchi sunt o crimă”
Refacerile arhitecturale de la Mănăstirea Curchi sunt o crimă. Se procedează aşa precum, în perioada ţarismului rusesc, mitropolitul Pavel Lebedev: ştergea urmele româneşti din conştiinţa credincioşilor şi îi rusifica. Activităţi în această direcţie desfăşoară la Mănăstirea Curchi arhitectul Smolin. Există elemente ale arhitecturii româneşti, iar el le schimbă fizionomia. Acolo unde urmează documentul şi tradiţia originală, îl aplaudăm. Sunt mărturii documentare cu imagini vechi ale mănăstirii, ele dovedesc o intervenţie brutală în prezent. Spre regret, nu avem restauratori profesionişti, o şcoală solidă care să restaureze veritabil monumentele istorice. Cu doi sau trei specialişti restauratori profesionişti, în RM nu se poate schimba situaţia”.
Tamara Nesterov, expert AŞM: „Autorităţile fac presiuni”
Ceea ce se întâmplă cu mănăstirile noastre Căpriana şi Curchi, în urma presiunii din partea autorităţilor, este o tragedie. Sunt lucrări de proastă calitate, care aduc mari distrugeri monumentelor noastre istorice.
Vladimir Bulat, istoric de artă: „Asta-i Mănăstirea Curchi II”
Întreaga curte a aşezământului monastic este primenită, schimbată, de nerecunoscut. Eu nu am mai regăsit vechile zidiri! Acestea sunt acum ALTELE.
Nu sunt construcţii restaurate, împrospeţite, curăţate – ci modernizate esenţial. Adică, dându-li-se o altă înfăţişare şi, poate, funcţiune, căci nu viaţa duhovnicească a pus pe roate această maşinărie arhitectonică: e un mod prestigios şi influent de a-ţi construi o răsunătoare glorie şi un capital simbolic. De fondurile financiare cu garanţii guvernamentale ce să mai spunem? În mod normal, ar trebui să ne bucurăm că puterea investeşte în restaurarea de monumente, că se refac vechi aşezăminte, că cenuşa şi praful se preschimbă în piatră de Cosăuţi şi marmoră de toate culorile, că viaţa religioasă îşi reia firul, jugulat de era comunistă. Dar oare numai bunele intenţii contează?
…Ce se vede acum la Curchi este o nenorocire. Poate că estetica ruinei, care se mai păstra acum vreo trei ani, era de pus în valoare, decât să dai totul jos şi să ai pretenţia că rezideşti după planurile iniţiale totul. Asta este o problemă mult prea veche în lumea restaurării, căci „aura” iniţială dispare, şi cine devine, la limită, autorul? Cei de azi pot „semna” liniştiţi, iar ansamblului trebuie să i se spună Curchi II. Mănăstirea Curchi a murit!
Nelly Vrânceanu, artist plastic (din Franţa): „Un patrimoniu devastat”
Da, va fi frumos, dar pentru cine? Bani spălaţi, atât se vede. Păcat, mare păcat… Ce a rezistat înainte este distrus conştient şi cu insistenţă acum. Am văzut în Franţa zeci de monumente, biserici fortificate din secolele XI-XIII ce sunt puse în restaurare de primăriile comunale ce formează asociaţii, propun proiecte de restaurare şi caută fonduri, precum si experţi în domeniul patrimoniului istoric, cultural. Restaurarea obiectelor în cauză pune în valoare localităţile respective, dă un sens nou vieţii spirituale.
Când cineva mă întreabă ce avem preţios în Moldova, ca monument, nu mai ştiu ce să zic. Era Curchi, era Căuşeni, era Căpriana, era Butuceni. Ce mai avem acum – fâşii de asfalt, beton, pietre roze şi acoperişuri verzi? Ce pângărire!!! Devastare a patrimoniului – aceasta e formula potrivită, reminiscenţa unei istorii ce poate nu convine. Mă întreb cine a fost mai odios: sovietele, care au interzis funcţionarea obiectelor de cult, sau actuala putere, care mătură orice urmă de valoare?
