Papa Francisc a mers, în Joia Mare dinaintea Paştelui catolic, într-o închisoare din Roma. Suveranul pontif a spălat picioarele a 12 deţinuţi, printre care şi unul din Republica Moldova.
După o scurtă întrevedere privată cu prizonieri bolnavi, papa a celebrat joi după-amiază Slujba Cinei şi ritualul spălării picioarelor pentru 12 deţinuţi, provenind din şapte ţări, încarceraţi în închisoarea pentru bărbaţi Regina Coeli din Roma.
“Fiecare are şansa de a-şi schimba viaţa şi nu trebuie să fie judecat”, a subliniat papa.
Opt dintre cei 12 erau catolici, doi musulmani, un creştin ortodox şi un budist.
Ritualul aminteşte de gestul de smerenie al lui Iisus Hristos în faţa apostolilor săi.
Spre deosebire de predecesorii săi, care făceau acest lucru la Vatican, Papa Francis preferă să meargă el la oamenii pe care îi spală pe picioare, fie că aceştia se ală într-un azil de bătrâni, într-o cantină a săracilor sau în închisoare.