Un grup de protestatari socialiști au dat buzna azi în clădirea Primăriei Chișinău și au întrerupt ședința săptămânală a serviciilor acesteia. Deputatul socialist Ion Ceban, aflat în fruntea manifestanților, a dat buzna la ședință, unde a făcut un adevărat teatru în fața presei. Potrivit acestuia, orașul se confruntă cu mai probleme stringente și care, spune el, nu ar primi atenția necesară din partea funcționarilor.
Deputatul a încercat să ia cuvânt de la tribuna centrală, însă nu i s-a permis. Socialistul a lansat acuzații dure la adresa primarului general, Dorin Chirtoacă, că s-ar face vinovat de corupția din administrație, de multitudinea de construcțiile și defrișări ilegale, calificându-l pe acesta drept un indiferent și, mai mult, un incompentent.
De cealaltă parte, Dorin Chirtoacă l-a acuzat pe Ion Ceban că face teatru și că acțiunea pe care o desfășoară este una strict politică, electorală. Potrivit lui, asemenea acțiuni trebuie să se desfășoare în afara clădirii. “Abuzurile trebuiesc pedepsite, și asta indiferent de cel care abuzează, pentru că își fac campanie. În mod normal, nimeni nu are dreptul să calce pragul unei instituții și să facă tot ce vrea, pentru că asemenea manifestări sunt în afara legii și pentru astea sunt pedepse”, a declarat primarull, îndemnându-i pe protestatari să dea dovadă de un nivel de civilizație.
Într-un final, edilul le-a promis protestatarilor că se va discuta cu ei după ședința cu funcționarii, aceasta fiind reluată.