Ciprian Șlemco este suceveanul care a adus sute de turiști din diferite colțuri ale lumii în Republica Moldova. Prima excursie în Moldova din stânga Prutului a organizat-o în urmă cu 8 ani, iar de atunci a trecut granița de nenumărate ori. Ghidul spune că țara noastră îi atrage pe turiști pentru că este o „destinaţie virgină”, iar turiştii care ajung să viziteze Republica Moldova, de cele mai dese ori revin. Ciprian a vorbit într-un interviu pentru Moldova.ORG despre turiştii care i-a adus în Republica Moldova, dar şi despre turismul din ţara noastră.

Achiziţia a 4,99% din acţiunile Băncii Comerciale Moldova-Agroindbank de către compania ”Diarstamia Management Limited” a fost perfect legală şi desfăşurată într-un mod absolut transparent, iar acuzaţiile acestei instituţii financiare că ar fi suspusă unui atac raider sunt nefondate, care au drept scop de a menţine la conducerea băncii actuala conducere, a declarat joi într-o conferinţă de presă reprezentantul companiei, Vitali Chebanu.

Acordul Aprofundat şi Comprehensiv de Liber Schimb dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană va contribui considerabil la apariţia produselor moldoveneşti pe piaţa europeană. Rolul ambasadelor ţării noastre în străinătate este considerabil. Aceastea promovează diverse evenimente şi întruniri la care pot participa şi producătorii moldoveni. Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Republica Estonia se referă la unele acţiuni înscrise în acest context.

Pe 13 iunie, după 40 de zile de la Sfintele Paști, creștinii ortodocși sărbătoresc Înălțarea Domnului sau Ispasul, cum i se mai spune în popor. Trei dintre cele mai de seamă lavre din spațiul dintre Prut și Nistru – Japca, Noul Neamț și Hârjauca – își prăznuiesc hramul. Se spune că cele mai frumoase şi emoţionante sărbători pentru obştile monahale, dar şi pentru pelerinii care ajung la o mănăstire sau alta sunt hramurile.