În atacul raider de la Moldova Agroindbank este implicat și un judecător/ Oleg Efrim

Ministrul Justiției, Oleg Efrim, a făcut o declarație surprinzătoare privind atacul raider de la Moldova Agroindbank. Într-un interviu pentru portalul Moldovacurată.md, oficialul a declarat că un magistrat și un executor judecătoresc sunt implicați în schema de înstrăinare frauduloasă a acțiunilor de la Moldova Agroindbank.

”Cel puțin în transferul unui pachet de acțiuni avem o plângere de la o companie care pretinde că a fost deposedată. Analiza actelor care ne-au fost prezentate indică asupra anumitor abateri din partea unui judecător și a unui executor judecătoresc. Noi investigăm acest caz și vom intenta o procedură disciplinară”, a declarat Oleg Efrim.

Ministrul a evitat să dea un nume, dar nu s-a pronunțat foarte categoric față de controversatul judecător și președintele Curții Supreme de Justiție, Mihai Poalelungi, dar și a președintelui Curții Constituționale, Alexandru Tănase, despre care presa scrie că ar activa la comanda deputatului democrat, Vlad Plahotniuc.

Moldova.ORG amintește că acum o săptămână administrația Moldova Agroindbank a emis un comunicat de presă în care spunea că instituția comercială este supusă unui atac raider mult mai dur decât celui din anul 2011. 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.