10 lucruri din Marea Britanie care pot inspira Moldova

Rodica Socolov, Londra

Birocrația ordonată: Înainte de toate, aş vrea să ştiți că în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord birocrația este mai mare decât în Uniunea Europeană. Cu toate acestea, lucrurile sunt foarte bine puse la punct. Această situație nu-ți permite să ocoleşti legea şi, în acelaşi timp, îți dă certitudinea că drepturile tale vor fi respectate tot în conformitate cu buchea legii.

Patrimoniul istoric: Britanicii au o atitudine foarte grijulie față de patrimoniul lor istoric – şi nu este vorba doar de muzee. Clădirile cu valoare istorică, ridicate acum sute de ani, nu se demolează şi nici nu se dau cu var, ci se restaurează – cel puțin, în exterior – după „chipul” de odinioară. La fel, bisericile – care nu se mai bucură de aceeaşi popularitate ca în trecut – sunt conservate în sectorul privat. Acest lucru permite salvarea lor de la ruinare, dar şi revitalizarea lor, transformându-le în „gazdele” unor concerte în scopuri caritabile ori în policlinici stomatologice şi chiar în restaurante.

Libertatea personală: În Marea Britanie oamenii au o atitudine deosebită față de libertatea personală. Neamestecul în viața privată este un element cultural pe care îl respectă toți, de la mic la mare. Aceasta îți dă şansa de a te simți liber ca personalitate, dar şi te obligă să-i accepți aşa cum sunt pe alții.

Foto 2-socolov1Mass-media: Cetățenii britanici şi mass-media de aici reacționează într-un mod militant, atunci când iese la iveală faptul că un demnitar şi-a permis un comportament neadecvat funcției pe care o deține. În astfel de cazuri singura soluție este ca persoana să-şi dea dimisia. Demnitarul poate fi reabilitat, dar până se stabilesc dovezile pro sau contra, înlăturarea din funcție e evidentă.

Testarea cunoştințelor: În instituțiile educaționale din Regatul Unit al Marii Britanii, examenele sunt conduse de supraveghetori, care au grijă ca procesul de examinare să corespundă regulilor stabilite. Înainte de toate, ele trebuie să fie echitabile pentru toți – şi pentru cei cu dizabilități locomotorii ori de însuşire a materiei, şi pentru cei dezavantajați din cauza altor motive serioase. Cert este că la examene nimeni nu încearcă să copieze. Scriu ce ştiu ori părăsesc sala, pentru a reveni, atunci când li se va oferi o altă şansă.

Integrarea persoanelor defavorizate: Şi dacă v-am vorbit de cei dezavantajați, atunci mai e ceva de menționat. În oraşele şi comunele din Marea Britanie statul, societatea civilă şi oamenii de rând oferă persoanelor cu dizabilități mult suport, pentru integrarea lor deplină în societate.

Non-discriminarea: În societatea britanică, orice fel de discriminare – pe motive de dizabilitate, vârstă, religie, sex ori orientare sexuală, căsătorie ori relație de parteneriat civil, graviditate, maternitate ori paternitate, rasă, inclusiv culoare a pielii, naționalitate, etnie, origine – este condamnabilă.

Bibliotecile publice: Aceste instituții sunt adevărate oaze cu impact pozitiv. Pentru că sunt accesibile, gratis, tuturor şi pentru că le oferă oamenilor de diferite vârste posibilitatea de a se dezvolta intelectual ori profesional, de a găsi soluții necesare atunci când sunt, de exemplu, în căutare de muncă ori dacă pur şi simplu vor să discute despre interesele lor comune. Bibliotecile publice organizează evenimente pentru adulți şi copii, dețin colecții bogate de cărți, materiale video şi audio, ziare, reviste, cât şi resurse on-line. Acolo poți avea acces la internet şi chiar la cursuri ori la consultații specializate.

Tehnologiile şi inovația: În țara în care, la sfârşitul secolului 18, s-a declanşat revoluția industrială, astăzi se pune un accent deosebit pe avansarea tehnologiilor şi încurajarea inovațiilor în folosul societății. Marea Britanie, în acest fel, se califică printre țările care investesc cele mai multe resurse umane şi materiale în cercetare şi ştiință, în diverse domenii.

Măcar un hobby: Nu în cele din urmă, în Marea Britanie oamenii sunt încurajați să aibă măcar un hobby şi să participe la acțiuni de caritate şi de voluntariat. Fără acestea rişti să nu fii văzut drept o personalitate integră.

Această publicaţie este posibilă datorită  ajutorului generos al poporului american oferit prin intermediul Agenţiei SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID). Opiniile exprimate aparţin Asociaţiei Presei Independente (API) şi nu reflectă în mod necesar poziţia USAID sau Guvernului SUA. 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare