Zilele Diasporei la Chișinău. Vezi ce evenimente se vor desfășura/ VIDEO

În perioada 28-30 august în Republica Moldova se vor desfășura Zilele Diasporei. Astfel, timp de trei zile cetățenii moldoveni plecați peste hotare vor putea vizita mai multe ministere care își deschid ușile pe 28 august și vor participa la mai multe activități organizate special pentru membrii Diasporei.

Agenda evenimentelor dedicate Zilelor Diasporei va începe pe 28 august la ora 10.00 cu deschiderea oficială, la Casa Guvernului. La ora 13.00 membrii Diasporei sunt așteptați la Atelierul Informativ „ODDIM”, unde fiecare cetăţean moldovean de peste hotare, care doreşte să investească în Republica Moldova, va primi informația necesară despre programului PARE 1+1.

La ora 14 Diaspora este așteptată la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală unde va avea loc o prezentare de costume tradiționale autentice, din diferite regiuni ale țării. Cetățenii Republicii Moldova care au obținut succese în diferite domenii peste hotare sunt invitați la MAKE THE DIFFERENCE ce va avea loc în blocul central al USMF , la ora 15.00. Ziua de 28 august se va încheia la Cinematograful ODEON unde va fi difuzat filmul documetar „ Te iubesc Doina și Ion”.

A doua zi din cadrul Zilelor Diasporei va începe la Palatul Republicii, ora 9.00 unde se va desfășura Diaspora Economică pentru Moldova. Începând cu ora 10.00 în scuarul de Teatrului de Operă și Balet se va deschide orășelul Diasporei, unde vor avea loc recitaluri de muzică populară și ușoară, reprezentații de dansuri tradiționale autohtone și din alte țări ale lumii, jonglerii în aer liber și numere de magie, spectacole și recitaluri de poezii, teatru de păpuși și alte activități artistice cu implicarea membrilor diasporei.

Zilele Diasporei nu vor trece nici fără expoziții. Începând cu ora 17.00 la Centrul Comercial MallDova veți putea admira Expoziția de Picturi „ O mie de culori” și cea de fotografii și ilustrații „ Lumea prin ochii Diasporei”. Iubitorii de modă sunt așteptați la prezentarea de modă a designelor vestimentari din Diasporă „DIASPORA TALKS FASHION”, unde șase tineri plecați peste hotare își vor prezenta lucrările.

Evenimentele din ultima zi se vor desfășura Complexul Etno-Cultural „Vatra”. Reprezentanții Diasporei și nu numai vor participa la Cupa Diasporei, Târgul Obiectelor de Artizanat, Hora Diasporei și Masa Mare în care va fi făcută cea mai mare plăcintă din Republica Moldova.

Mai multe detalii puteți afla pe Din.md

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.