Secretarul CMC, doi consilieri şi şase reprezentanţi ai unor agenţi economici, reţinuţi de CNA

Secretarul Consiliului municipal Chişinău, doi consilieri ai CMC şi şase reprezentanţi ai unor agenţi economici au fost reţinuţi astăzi de CNA şi procurori în cadrul mai multor dosare ce vizează fapte de corupere pasivă, trafic de influenţă şi depăşirea atribuţiilor de serviciu.

Cazurile au fost documentate timp de câteva luni, perioadă în care au fost colectate probe video şi audio privind comiterea mai multor abuzuri, printre care oferire şi luare de mită, influenţare a unor decizii ale CMC şi favorizarea unor agenţi economici.

Concret, secretarul CMC este bănuit că, în perioada documentării, ar fi pretins, în repetate rânduri, mijloace financiare sau bunuri de la reprezentanţii unor agenţi economici şi unii consilieri municipali pentru diferite servicii precum:  includerea pe ordinea de zi a Consiliului a  unor proiecte privind perfectarea unor acte pentru prelungirea termenului de arendă pentru diferite terenuri; pentru includerea în ordinea de zi a CMC a unor proiecte privind modificarea hotarelor unor loturi; pentru pregătirea setului de documente în vederea cumpărării-vânzării unor terenuri, pentru aprobarea planurilor urbanistice pentru anumite obiecte. Potrivit materialelor cauzei, secretarul CMC ar fi pretins şi acceptat diferite sume de bani pentru influenţarea membrilor Consiliului sau altor responsabili din cadrul Primăriei.

Astăzi, ofiţerii CNA şi procurorii au operat percheziţii la birourile, domiciliile şi în automobilele bănuiţilor. Nouă persoane au fost reţinute în urma acţiunilor de urmărire penală pentru 72 de ore, urmând ca procurorii să decidă ulterior solicitarea arestării preventive.

La această oră, acţiunile de urmărire penală continuă cu percheziţii şi audierea persoanelor.

Conducerea urmăririi penale este exercitată de procuratura Anticorupţie.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.