Schemă de trecere peste frontiera RM a tutunului fermentat: Pentru fiecare kilogram erau achitați 3,5 euro

Trei cetățeni ai Republicii Moldova și doi ai Ucrainei, cu vârste cuprinse între 30 și 60 ani, au fost reținuți în flagrant fiind suspectați de contrabandă, la moment aceștia fiind plasați în arest preventiv.

Astfel, în urma investigațiilor, oamenii legii au stabilit că, din 2016 până în prezent, membrii grupului, plasând diferite mărfuri în locuri special amenajate ale unor mijloace de transport, prin elucidarea controlului vamal le-au introdus și scos de pe teritoriul Republicii Moldova pe teritoriul Ucrainei.

Totodată, factori de decizie ai unor întreprinderi au implementat o schemă infracțională de trecere peste frontiera vamala a RM (zona verde) în Ucraina a tutunului fermentat folosit la fabricarea țigaretelor. Pentru fiecare kg de tutun fermentat era achitată suma de 3,5 euro.

La 8 iunie  2018, suspecții au trecut prin contrabandă în Ucraina 2500 kg. Ulterior, la 10 iulie a fost stopat în zona de frontieră mijlocul  de transport de model „Mercedes Srinter”, care transporta tutun fermentat în cantitate de 2000 kg.

Concomitent cu reținerea persoanelor au fost efectuate 8 percheziții la domiciliul și depozitele ce aparțin persoanelor vinovate, inclusiv în șase mijloace de transport utilizate de ultimii.

Totodată, în urma perchezițiilor, au fost depistate și ridicate 10 cutii cu încălțăminte pentru copii a câte 20 perechi în fiecare cutie, numere de înmatriculare pentru mijloace de transport, telefoane mobile, mijloace financiare în diferite valute valoarea cărora conform cursului valutar a Băncii Naționale, constituie 68 600 lei, toate aceste bunuri fiind destinate pentru infracțiunea în cauză.

Valoarea estimativă a mărfurilor transportate prin contrabanda în Ucraina se estimează la 350 000 lei. Suma estimativă a  16750 kg de tutun prelucrat depistate și ridicate constituie 1 153 000 lei.

Persoanele implicate vor fi cercetate sub aspectul comiterii infracţiunii prevăzute de art. 248 Cod penal -Contrabandă. Persoanele reținute se află în arest preventiv.

Dacă vor fi găsiți vinovate, persoanele riscă pedepse cu închisoare de până la 10 ani, precum și amendă în mărime de la 5000 la 10000 unități convenționale.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.