Sărbătoarea badantelor la Mestre, Italia

La sfârșit de iunie a fost finalizat proiectul „De la dialog la conviețuire”, realizat de către asociația „Dacia” din Mestre, în colaborare cu Centrul Diaspora Moldova și „Gazeta Basarabiei”. Acest proiect a avut următoarele obiective: să creeze coeziune între migranți și societatea italiană; să susțină și să dezvolte dialogul cultural între cele două comunități; să contribuie la familiarizarea badantelor și menajerelor cu normele legislative actualizate și să informeze această categorie de lucrători despre serviciile gratuite disponibile la Mestre-Veneția.

În data de 30 iunie a avut loc „Sărbătoarea badantelor” – o sărbătoare a tuturor femeilor noastre care muncesc în casele italienilor, care au grijă de bătrânii și copiii lor și care duc dorul familiilor rămase în patrie. Sunt mamele și surorile noastre, sunt cele care muncesc deseori fără zi de odihnă, slab plătite sau chiar la negru. Ele au fost invitate la o întâlnire-dezbatere pe tema badantelor. Invitați speciali la eveniment au fost dna Lilia Bicec din Brescia, dna Aliona Purci din Padova și dna Eugenia Belibov din Mestre. Aceste trei moldovence au vorbit despre viața unei badante, au povestit despre experiența de migrant în Italia, dificultățile de la început de cale și realizările care au fost posibile în mare parte datorită unei bune integrări în țara gazdă. Discuțiile s-au revărsat în sală, pentru că ideea unei sărbători a badantelor a fost pe placul publicului, au intervenit în discuție doamne care aveau alături bătrânele în cărucior, italieni care au lăudat generozitatea și hărnicia moldovencelor și, totodată, au exprimat un profund respect față de această muncă grea.

În cadrul proiectului a fost elaborat un ghid practic pentru asistente familiale – Essere badante/A fi „badanta”, care cuprinde sfaturi practice pentru angajați și angajatori în domeniul serviciilor de îngrijire, actele necesare pentru a putea fi angajată ca asistentă familială în Italia, orarul de lucru, retribuția ș.a.
Evenimentul s-a încheiat cu partea festivă – un buchet de melodii și dansuri și o masă cu gustări tradiționale moldovenești.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.