Premierul s-a întâlnit cu reprezentanții Guvernului în teritoriu

Prim-ministrul Iurie Leancă a discutat astăzi cu șefii și adjuncții Oficiilor Teritoriale ale Cancelariei de Stat. Aceștia s-au reunit într-o ședință de lucru, la inițiativa lui Sergiu Palihovici, desemnat recent în funcția de Secretar general adjunct al Guvernului pentru a gestiona relațiile Executivului cu autoritățile publice locale și refomele privind descentralizarea și promovarea autonomiei locale.

În cadrul ședinței, au fost abordate subiecte ce țin de organizarea activității Oficiilor Teritoriale în anul 2014, exercitarea corespunzătoare a atribuțiilor de serviciu și a controlului de legalitate, precum și coordonarea generală a serviciilor publice desconcentrate din teritoriu.

Totodată, s-a vorbit despre inițiativele Cancelariei de Stat privind amendarea cadrului legislativ și normativ, care vizează  activitatea acestor Oficiilor Teritoriale.

Iurie Leancă a reiterat că Guvernul va lucra în continuare asupra proiectelor de perfecționare și amendare a cadrului legislativ ce vizează instituția Reprezentantului Guvernului în teritoriu.

,,Mai mult decât atât, vreau să menționez că în contextul Strategiei de Descentralizare, o autonomie veritabilă pentru a fi funcțională impune aprofundarea responsabilităților la nivel local. Pentru a reuși realizarea cu succes a reformei de descentralizare, în paralel cu activitățile de consolidare a capacităților, cu strictețe trebuie să ținem cont de legalitatea acțiunilor factorilor de decizie din autoritățile publice locale”, a spus șeful Cabinetului de miniștri.

La rândul său, Secretarul General al Guvernului,Victor Bodiu, a vorbit despre problemele în domeniu și a înaintat propuneri concrete privind consolidarea  și dezvoltarea instituției Reprezentantului Executivului în teritoriu.

Totodată, Sergiu Palihovici, Secretarul General adjunct al Guvernului, a accentuat importanța colaborării eficiente cu toate autoritățile de nivel central și local, precum și necesitatea sporirii receptivității reprezentanților Executivului la solicitările cetățenilor.

În cadrul aceleeași ședințe, au fost abordate subiecte privind intervențiile necesare ca urmare a neprezentării actelor administrative spre control Oficiilor teritoriale, nerespectarea termenelor indicate în demersuri etc.

În țara noastră activează zece Oficii Teritoriale ale Cancelariei de Stat.

Serviciul de presă al Guvernului

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.