Peste 13 mii de turiști au vizitat Republica Moldova în 2013

Biroul Național de Statistică informează că în 2013, 13,2 mii de turişti şi excursionişti străini au vizitat Republica Moldova și au beneficiat de serviciile agenţiilor de turism şi turoperatorilor. Dintre aceștia, 48,2% au sosit în scopuri de odihnă, recreere şi agrement, 45,3% – de afaceri şi profesionale, 4,5% – de tratament și 1,9% în alte alte scopuri.

Ponderi mai însemnate în numărul total de turişti şi excursionişti străini sosiţi în Republica Moldova le-au revenit cetăţenilor din România (17,5%), Federaţia Rusă (12,2%) și Ucraina (7,9%), urmate de Polonia, Germania, Italia, Statele Unite ale Americii, Turcia, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Franţa, Olanda și altele.

În același timp, prin intermediul agenţiilor de turism şi turoperatorilor în anul 2013 au plecat în străinătate 157,6 mii de turişti şi excursionişti, cu 7,3% mai mult comparativ cu 2012. Majoritatea cetăţenilor moldoveni au plecat în scopuri de odihnă, recreere şi agrement (97,9%). În special, aceștia au preferat să călătorească în Turcia (36,6%), Bulgaria (33,5%), România (9,0%), Ucraina (5,8%), Grecia (5,4%), Egipt (1,6%) şi Emiratele Arabe Unite (1,2%).

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.