Un cuplu din raionul Orhei, cu vârsta cuprinsă între 26 și respectiv 36 de ani, sunt cercetați penal, pentru că ar fi exploatat sexual necomercial o minoră.
În urma investigațiilor efectuate, oamenii legii au stabilit că la șfârșitul lunii octombrie, suspecții urmărind scopul exploatării sexuale necomerciale, au convins o minoră de 17 ani să presteze servicii sexuale cuplului. Pentru serviciile sexuale ale minorei, suspecții i-au promis pentru primul raport suma de 300 lei, ulterior 400 de lei, pentru un alt raport sexual în aceleași condiții.
Astfel, obținând acordul victimei, suspecții au exploatat sexual minora. Ulterior, cuplul au amenințat-o cu răfuială fizică pe victimă, solicitând ca aceasta să restituie banii menționați, iar pe viitor să le presteze servicii sexuale gratuit de fiecare dată când aceștia vor apela.
Ca urmare a perchezițiilor efectuate la domiciliul suspecților, au fost depistate și ridicate telefoane mobile, 60 de boabe de cânepă, un cartuș calibru 5,45 și cânepă în forme de tufe uscate.
La moment, bărbatul este arestat pentru 30 de zile, iar femeia este cercetată în stare de libertate. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi riscă pedeapsă sub forma de închisoare de la 15 la 20 de ani.