Numărul oficial al populației Republicii Moldova va fi revizuit anul acesta de către Biroul Național de Statistică

Numărul oficial al populației Republicii Moldova va fi revizuit anul acesta de către Biroul Național de Statistică (BNS) în conformitate cu datele Recensământului Populaţiei şi Locuinţelor din 2014.

Organizația Națiunilor Unite recomandă ca oficiile naționale de statistică, în perioada dintre recensăminte, să elaboreze estimările cu privire la numărul populației în baza datelor ultimului recensământ.

Astfel, BNS  se va alinia recomandărilor ONU și va utiliza datele Recensământului Populației și Locuințelor din anul 2014 pentru recalcularea numărului populaţiei țării.  Revizuirea se va face cu suportul UNFPA și Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC),

Drept rezultat al revizuirii numărului populației, care va dura până în toamna acestui an, va fi recalculat nu doar numărul populației cu reședință obișnuită în Republica Moldova (persoanele care locuiesc pe teritoriul țării o perioadă mai mare de 12 luni), dar şi indicatorii principali de statistică demografică, indicatorii macroeconomici, precum PIB pe locuitor, indicatorii specifici de sănătate, educaţie şi piaţa forţei de muncă.

Vitalie Valcov, director general BNS, a menţionat: “procesul de revizuire a numărului populației presupune existenţa informaţiei privind numărul populaţiei la o anumită dată, dar şi a informaţiei privind mişcarea naturală a populaţiei. Cea mai mare provocare în procesul de recalculare a numărului populaţiei este estimarea fluxului anual de emigrare. În acest context, contăm foarte mult pe suportul autorităţilor care deţin date de interes pentru acest subiect, cum ar fi Ministerul Afacerilor Interne”.

La rândul său, Rita Columbia, reprezentanta UNFPA în Republica Moldova, a declarat că disponibilitatea unor date statistice calitative este crucială pentru atingerea obiectivelor de dezvoltare a țării, axate pe răspunsul la necesitățile reale ale populației și realizarea drepturilor lor.

”UNFPA și SDC vor sprijini revizuirea datelor statistice, pentru a contribui la atingerea angajamentului Agendei 2030 de a nu lăsa pe nimeni în urmă”, a menționat ea

În procesul de revizuire a numărului populației, BNS va beneficia de expertiză internațională, fiind implicată o echipă de consultanți internaționali și naționali, care va ajuta la elaborarea metodologiei de estimare a numărului populației

Simone Giger, directoarea Biroului de Cooperare al Elveției, a notat că ”în procesul de revizuire a indicatorilor statistici si de validare a acestora este foarte importantă participarea activă a tuturor instituțiilor naționale interesate, astfel încât să asigurăm disponibilitatea unor date de calitate care să fie utilizate la elaborarea politicilor publice bazate pe dovezi.”

În urma  revizuirii principalilor indicatori socio-economici în baza numărului estimat al populației prezente (cu reşedinţă obişnuită), Guvernul va dispune de date actualizate pentru elaborarea unor politici publice, bazate pe dovezi, elaborarea Strategiei naţionale de dezvoltare ”Moldova 2030” și realizarea progreselor în cadrul Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.