În nouă luni, Poliţia a ridicat circa două mii de arme, dintre care 112 deţinute ilegal

În nouă luni, Poliţia a ridicat circa două mii de arme, dintre care 112 deţinute ilegal. Totodată, în aceeaşi perioadă au fost înregistrate 106 infracţiuni, comise cu aplicarea sau folosirea armelor de foc, dintre care 3 omoruri, 4 infracţiuni de determinare la sinucidere și 3 huliganisme în traficul rutier.

Poliția a fost sesizată cu privire la 250 incidente săvârșite cu aplicarea armei, dintre care în 139 cazuri, armele erau deţinute ilegal sau erau de tip pneumatic.

În acest context, forțele de ordine insistă asupra faptului ca posesorii de arme să nu poarte arme în stare de ebrietate, să se abţină de la folosirea armelor, să nu folosească armele contrar destinaţiei lor speciale, să se abţină de la folosirea armelor atunci, când nu există pericol real sau când acesta poate fi evitat sau să nu poarte armele la întruniri sau alte măsuri de masă pentru a nu pune în pericol viaţa sau sănătatea personală, precum şi a celor din jur.

Poliţia atenţionează că pentru admiterea sau comiterea cu vinovăţie a unui incident sau infracţiune cu armă, se aplică o sancţiune contravenţională sau penală, retragerea şi anularea permisului de armă, suspendarea dreptul de deţinere sau de port şi de folosire a armei, precum şi limitarea dreptului de proprietate prin interdicţia de posesie a armelor pe un termen de 5 ani.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.