Companiile aeriene care efectuează curse în şi din Republica Moldova ar putea fi obligate să transmită Serviciului de Informaţii şi Securitate lista pasagerilor, pentru a fi verificată dacă nu conţine persoane implicate în activităţi teroriste.
O prevedere în acest sens este inclusă într-un proiect de lege care se referă la prevenirea și combaterea terorismului, aprobat miercuri de Guvern.
Potrivit documentului, listele vor transmite SIS după îmbarcarea pasagerilor la bordul aeronavei, însă nu mai târziu de momentul decolării. Astfel încât ca pasagerii să poată fi verificaţi până la momentul trecerii controlului de frontieră.
În plus, pentru dirijarea şi desfăşurarea activităților antiteroriste, în Moldova vor fi create un Comandament Operaţional Antiterorist și un Consiliu teritorial antiterorist.
În general, documentul determină cadrul juridic şi organizatoric al activităţii de prevenire şi combatere a terorismului în Republica Moldova, modul de coordonare a activităţii subdiviziunilor specializate, a acţiunilor întreprinse de autorităţile publice centrale şi locale, de asociaţiile şi organizaţiile obşteşti, dar și de persoanele cu funcţii de răspundere în prevenirea şi combaterea terorismului.
Potrivit Serviciului de Informații și Securitate, necesitatea unei asemenea legi este dictată de faptul că în ultima perioadă terorismul a devine o amenințare tot mai accentuată, inclusiv pentru Republica Moldova.
„Organizaţia teroristă ISIL a trasat obiective concrete, localizate geografic. Astfel, în reţelele de socializare a apărut harta viitorului Califat al „Statului Islamic”, fiind evidenţiate teritoriile pe care gruparea planifică să le includă în componenţa Califatului în următorii 5 ani, inclusiv teritoriul Republicii Moldova. Deşi se află departe de teatrele de conflict, Moldova a experimentat asupra sa consecinţele activităţii teroriste, nu ca victimă a atentatelor, ci ca zonă de tranzit şi refugiu pentru terorişti activi sau potenţiali”, se arată în nota de argumentare a SIS.
Proiectul de lege va fi remis Parlamentului spre examinare și adoptare.