Moldovenii care își vând locuințele, scutiți de plata impozitelor

Statul a scutit de plata impozitelor moldovenii care își vând locuințele unde au viză de reședință, dar și tranzacțiile imobiliare tip donație și moștenire.  Anunțul a fost făcut de către Serviciul Fiscal, în cadrul unei mese rotunde organizate de Uniunea Agențiilor Imobiliare (UAI), structură ce întrunește peste 20 de companii imobiliare.

Parascovia Cibotarenco, șefa Direcției impozite directe din cadrul Serviciului Fiscal, a precizat că facilitățile au intrat în vigoare la începutul anului, însă,  puțini sunt cei care cunosc modificările Codului Fiscal. Prin urmare, oamenii evită să declare prețul real al tranzacțiilor.  “Pentru a minimalize riscurile, vă recomandăm să indicați suma reală în contractatele de vânzare-cumpărarea, întrucât fiscul nu mai percepe nicio taxă de pe urma acestor tranzacții”, a declarat reprezentantul Serviciul Fiscal. De scutirea impozitelor beneficiază toți cei care au viză de reședință de minim trei ani în locuința vândută.

Șefa Direcției impozite directe a ținut să mai precizeze că statul a renunțat și la taxe în cazul tranzacțiilor de donare și moștenire a locuințelor.

La rândul lor, agenții imobiliari au apreciat pozitiv noile scutiri. “Oamenii au obținut dreptul să-și vândă locuințele, pentru care au muncit o viață, fără să fie puși în situația în care să se împartă cu statul”, a declarat Ilie Sopivnic, vicepreședintele Uniunii Agențiilor Imobiliare.

Organizația, din care fac parte majoritatea agențiilor imobiliare, însă, afirmă că va veni cu propuneri de modificări la legislație pentru a face mai transparente tranzacțiile imobiliare. Reducerea impozitelor în urma tranzacțiilor imobiliare ar fi o soluție, care, într-un final, va spori încasările la buget, întrucât numărul celor care ascund veniturile reale va fi cu mult mai mic, afirmă Andrian Toderașcu, președintele Uniunii Agențiilor Imobiliare.

Potrivit legislației, tranzacțiile imobilare sunt impozitate cu 7% – 18% din valoarea spațiului comercializat.. Anume din acest motiv, în contractele de vînzare-cumpărare, de cele mai multe ori, este indicat prețul cadastral, acesta fiind unul cu mult sub prețul de piață.

NOTĂ: Uniunea Agențiilor Imobiliare a fost creată în aprilie 2015. Calitatea de membru UAI presupune că agenția imobiliară este una care își respectă clienții, oferind servicii de înaltă calitate.

Participanți masă rotundă:

Regal club

Lumea imobilui

Market imobile

Protect Imobil

Imobilus

Apartera

Euroimobil

Perfect imobil

Chirii md

Etalon imobil

Grand imobil

Rental

Lider imobil

Lara

Accesimobil

Axa imobil

Remarc imobil

Okei imobil

Nika imobil

Ipremier

Imobil mol

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.