Mesaje de bun venit pentru moldovenii care vin acasă de sărbători

„Bine aţi venit acasă! Fie ca sărbătorile pascale petrecute alături de părinţi, Mesajerude şi prieteni să vă aducă bucurii şi fericire, amintiri multe, bune şi preţioase. Să vă fie de bun augur reîntoarcerea acasă. Vă aşteptăm oricând să reveniţi!” Cu acest mesaj sunt întâmpinaţi, la toate puntele de trecere a frontierei, cetăţenii Republicii Moldova care vin acasă pentru a sărbători Paştele.

Mesajul este transmis din partea Guvernului prin intermediul flyerelor. Pe verso, se conţin informaţii utile, inclusiv numere de telefon și pagini web,  clasificate pe tematici – deschiderea afacerii, piaţa muncii, asigurări medicale și altele.

Inițiativa aparține Biroului pentru relații cu diaspora și este realizată în colaborare cu Serviciul Vamal și Poliția de Frontieră, care și-au propus să informeze cât mai mulți cetățeni din diasporă despre serviciile pentru aceștia în Republica Moldova.

Conform datelor din anul trecut, în perioada sărbătorilor de Paște, în țară intră aproape 250 de mii de cetățeni moldoveni.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.