Poliţiştii moldoveni au destructurat o grupare criminală specializată în cultivarea în sere a plantelor de cânepă. Membrii acesteia au importat semințele de cânepă din Olanda, le-au cultivat în sere dotate cu tehnologii moderne şi, după prelucrare, substanţele narcotice urmau să fie transportate ilegal prin contrabandă în Federația Rusă.
Procurorul Lilian Bacalîm a precizat astăzi la o conferinţă de presă că într-o localitate din raionul Fălești au fost găsite 10 sere, acoperite cu peliculă, dotate cu sisteme de ventilare moderne. În total, oamenii legii au descoperit circa 8.000 de plante de cânepă, cu o masă de circa 40 de tone, din care urmau să fie extrase aproximativ 400 kg de substanțe narcotice, exportate prin contrabandă și comercializate în Rusia, unde un 1 kg costă circa 3.000 de euro. Astfel, profitul pe piața neagră ar fi putut să depășească 1 milion de euro.
Ofițerul superior de investigații al Direcției Combaterea crimei organizate a INI, Andrei Bălănescu, a declarat că este vorba de cea mai mare captură de canabis în Republica Moldova, prin metoda de cultivare hidroponică.
Ca urmare a investigațiilor efectuate de către forțele de ordine, s-a stabilit că din grupare fac parte mai multe persoane, cu vârsta cuprinsă între 23 și 46 de ani, domiciliați în raioanele Fălești și Glodeni, precum și cetățeni ai Federației Ruse.
Astfel, la 1 octombrie, curent, forțele de ordine au reținut în flagrant 2 membri ai acestei grupări, în privința cărora la moment au fost eliberate mandate de arest pe un termen de 30 de zile. La domiciliile suspecților au fost depistate manuale de literatură din care indivizii se informau și ulterior aplicau în practică metode speciale de creștere a plantelor de cînepă.
În acest caz a fost inițiată o cauză penală în baza art. 217/1 al. 4 Cod Penal al RM. Conform legislației în vigoare persoanele culpabile de ”Circulația ilegală a substanțelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor în scop de înstrăinare” se pedepsesc cu închisoare de la 7 la 15 de ani.