Jefuiau casele de amanet și schimburi valutare în 40 de secunde! Grupare criminală, anihilată de poliție

O grupare criminală, deosebit de periculoasă, specializată în sustragerea safeurilor din casele de amanet și schimburi valutare, a fost anihilată de Poliţia şi Procuratura mun. Chişinău. Reţinerea a avut loc cu sprijinul Brigăzii cu destinaţie specială “Fulger” . Din grupare fac parte 12 persoane, dintre care 8 au fost reținute cu solicitare de arest preventiv, alți patru fiind cercetați în stare de libertate.

Potrivit ultimelor informaţii, pagubele materiale suportate de agenţii economici depăşește suma de 3 500 000 de lei.

Suspecții s-au dovedit a fi 12 bărbați, cu vârstele cuprinse între 21 și 37 de ani, din Comrat și Ceadâr Lunga,  o parte din ei având dublă cetățenie. De asemenea, unii din aceştia anterior au fost judecați pentru infracțiuni grave – furt cu pătrundere, droguri, tâlhării, jafuri.

Gruparea activa de circa două luni. În urma investigațiilor, s-au acumulat  probe concludente  ce demonstrează implicarea acestora  în comiterea a cel puţin șapte spargeri de schimburi valutare şi case de amanet.

Astfel, polițiștii au stabilit că bănuiții  acționau pe timp de noapte prin deteriorarea ușii, foarte rapid, în circa 40 de  secunde sustrăgeau mijloacele financiare,  bijuterii şi dispăreau într-o direcție necunoscută.

Ultima încercare de furt a avut loc la  10 februarie curent, în sectorul Râşcani, când trei dintre suspecți  au  sustras  un safeu cu bani şi articole din aur, de la o casă de amanet, dar ghinion, aceștia au fost reținuți de oamenii legii  în flagrant delict.

Ca urmare a 12 percheziții autorizate în raioanele Comrat şi Ceadâr-Lunga, forțele de ordine au ridicat mijloace financiare, bunurile sustrase, telefoane, cartele sim, bonuri de plată  de la schimburi valutare, bijuterii din aur etc.

De asemenea, oamenii legii au ridicat  cagule, mănuşi, telefoane mobile cu care îşi coordonau acţiunile.

Toți bănuiţii au fost reţinuţi în izolatorul Direcţiei de Poliţie a mun. Chişinău şi sunt cercetaţi penal pentru furturi în proporţii deosebit de mari. Ei riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 7 ani până la 12 ani.

La fel sunt investigate versiunile înaintate, privind complicitatea grupării criminale în alte infracţiuni grave înregistrate pe teritoriul ţării.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.