Connect with us

Social

Igor Dodon i-a acordat titlul onorific „Artist al Poporului” lui Filip Kirkorov. Ce a declarat interpretul rus

Publicat

pe

Igor Dodon i-a acordat titlu onorific „Artist al Poporului” interpretului rus Filip Kirkorov. Potrivit șefului statului, titlul i-a fost acordat lui Kirkorov în semn de înaltă apreciere a meritelor deosebite în dezvoltarea şi propagarea artei muzicale.

Filip Kirkorov a venit astăzi în Republica Moldova pentru a participa la Festivalul Mierii și Căpșunelor, ce are loc la Sadova, satul de baștină al președintelui Dodon.

„Pentru contribuţie la consolidarea relaţiilor culturale moldo-ruse, am conferit interpretului de muzică ușoară, compozitorului și producătorului din Federația Rusă, domnului Filip Kirkorov titlul onorific „Artist al Poporului”. I-am urat succese în activitatea de creaţie și am subliniat că este oricînd binevenit în țara noastră”,a scris Dodon într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Decizia președintelui Dodon a fost imediat criticată de internauți, care au declarat că în Moldova există multe personalități demne de această distincție, iar acordarea titlului lui Filip Kirkorov știrbește din valoarea acestei distincții. Aceasta în condițiile, în care, Igor Dodon a anunțat că Filip Kirkorov va cânta gratis la Festivalul Mierii și Căpșunelor de la Sadova.

Lupta cu regimul oligarhic e în toi, A cântat pentru mâncare si a primit titlul onorific”, Acum e rândul lui Igor Dodon să primească titlul onorific din partea Federației Ruse, au ironizat internauții.

Ajuns la Sadova, Filip Kirkorov a spus că pentru el acordarea acestui titlu este o adevărată misiune, mai ales când în prezent totul nu este simplu și atâtea forțe încearcă să dezbine țările noastre.

Iubesc spectatorii din Moldova. Au fost primii mei spectatori, când am venit acum 30 de ani în Moldova cu Petre Teodorovici. De-a lungul anilor m-am întâlnit periodic cu Ion Suruceanu, Anastasia Lazariuc, pe care o iubesc foarte mult, cu Maria Codreanu, care a prietenit mulți ani cu tatăl meu. Trupa mea de 30 de ani poartă denumirea de Teodor în cinstea lui Petre Teodorovici. Am schimbat denumirea programelor,  a pieselor, dar numele trupei- nu, a spus Kirkorov.

Întrebat de jurnaliști despre ce onorariu va încasa, Filip Kirkorov a spus că participarea la acest Festival nu este o acțiune comercială.

„Statul nu a cheltuit nici o copeică. E un eveniment organizat sub patronajul președintelui Republicii Moldova. Ce ține de invitați este gratis”, a adăugat președintele Dodon.

Anterior, liderul „Partidului Nostru”, Renato Usatîi, a declarat că șeful statului va cheltui pentru acest eveniment aproximativ 130 de mii de euro.

Este angajată în domeniul media încă din 1999. Timp de 14 ani, a fost reporter la Agenția de Stat Moldpres, apoi a lucrat la Flux și portalul Arena. Face parte din echipa Moldova.org din 2014.

Citește mai departe

Social

Agenți economici doresc parteneriat cu Primăria Chișinău pentru reabilitarea a 200 metri de drum de pe strada Industrială

Publicat

pe

De către

Primarul interimar al capitalei, Ruslan Codreanu, a avut astăzi o întâlnire și cu agenți economici din sectorul Ciocana, care doresc inițierea unui parteneriat de colaborare cu Primăria Chișinău pentru reabilitarea unui tronson de drum de pe strada Industrială .

Ruslan Codreanu a constatat că pe mai multe porțiuni învelișul asfaltic de pe strada Industrială este deteriorat, iar reabilitarea acestuia ar facilita accesul mașinilor de mare tonaj la întreprinderile din zonă.

„Unii agenții economici au solicitat ca să le permitem să contribuie financiar la reabilitarea a circa 200 de metri de stradă, iar municipalitatea salută această inițiativă”, a spus primarul general interimar al capitalei.

În același context, Ruslan Codreanu a solicitat Direcției generale transport public și căi de comunicație realizarea în termeni restrânși a unei schițe de proiect și a unui deviz de cheltuieli în vederea evaluării costurilor, dar și a termenelor de reabilitare a tronsonului de drum de pe str. Industrială.

De asemenea, primarul interimar a menționat că municipalitatea va contribui în cadrul acestui parteneriat cu amenajarea unei zonei de staționare pentru mașinile de mare tonaj, pe sectorul de drum, care urmează a fi reabilitat.

De menţionat că în cadrul programului municipal de reabilitare a drumurilor, un alt tronson deteriorat de pe strada Industrială, cu acces din strada Transnistriei urmează a fi reabilitat capital.

Citește mai departe

Social

O mămică din sudul țării s-a adresat la medicul de familie abia după cei șase copii ai săi s-au îmbolnăvit de rujeolă!

Publicat

pe

De către

O mămică din în satul Copceac, raionul Ceadîr – Lunga, s-a adresat la medicul de familie abia după cei șase copii ai săi s-au îmbolnăvit de rujeolă. Deși primul copil s-a îmbolnăvit pe 12 septembrie, mămica a apelat la medicul de familie abia pe 23 septembrie, când și ceilalți copii ai săi au contactat boala.

În urma anchetării epidemiologice s-a constatat că primul caz de boală s-a înregistrat la un copil, a.n. 2008, care s-a îmbolnăvit pe data de 12 septembrie, având febră 38 0C, iar ulterior au apărut erupții cutanate, dar mama nu s-a adresat la medicul de familie.

Pe data de 18 septembrie, alt copil din familie, a.n. 2009 a avut febră și erupții cutanante, iar mama la fel nu s-a adresat după asistență medicală. Pe data de 20 septembrie la alți doi copii din familia respectivă (de 2 și 3 ani) au apărut semne de boală, dar mama nici atunci nu s-a adresat la medic de familie.

Pe data de 21 și 22 septembrie alți doi copii. de 2 și 7 ani, au contactat boala. Doar pe 23 septembrie, mama s-a adresat la medicul de familie și cinci dintre copii au fost spitalizați în secția de boli infecțioase al Spitalului Raional Ceadîr – Lunga.

Ancheta epidemiologică a arătat că micuții bolnavi nu sunt vaccinați și nu frecventează instituțiile de învățământ.

În acest context, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale îndeamnă și solicită tuturor părinților care observă semne de boală la copii să se adreseze imediat la medicul de familie.

Rujeola este o boală periculoasă și contagioasă, un bolnav poate infecta 18 persoane. Fiecare persoană poartă responsabilitate față de cei care îi înconjoară.

Pe întreg teritoriul țării se menține cod portocaliu privind riscul de răspândire a rujeolei, fiind asigurată supravegherea epidemiologică în regim de 24 de ore.

Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale accentuează că vaccinarea este unica și cea mai eficientă metodă de prevenire a îmbolnăvirii cu rujeolă și îndeamnă populația să se vaccineze pentru a fi protejată de bolile transmisibile.

Citește mai departe

Social

A fost lansat „Fine Wine Guide 2018 — 50 de vinuri bune moldovenești”

Publicat

pe

De către

Primul ghid al vinurilor bune din Republica Moldova „Fine Wine Guide 2018” a fost lansat, miercuri, 26 septembrie 2018 la Centrul de informare turistică a Moldovei. Revista a fost editată de Andrei Cibotaru, autorul blogului FineWine.md și Victor Bunescu, fondatorul Vincuvin.shop.

Ghidul conține o selecție de 50 de vinuri moldovenești, sortate pe trei categorii de preț: până la 125 de lei; între 125 și 225 de lei și peste 225 de lei.

Fine Wine Guide reprezintă o selecție non-erarhică de vinuri. Sunt peste 20 de crame reprezentate în această selecție, cu vinuri seci, spumante, ice-wine, albe, roze, roșii, etc.

„Ne-am dorit un îndrumător pentru consumatori, care să ofere o imagine asupra Vinului Moldovei, prin prisma unui număr limitat de vinuri. Am optat pentru o diversitate de vinuri, din diferiți ani, de la cât mai multe crame, de diferite tipuri, de diferite prețuri, etc.”, a declarat Andrei Cibotaru, co-autorul Fine Wine Guide.

„Vinurile au fost repartizate pe trei categorii de preț aproximate, astfel ca fiecare doritor să-și găsească un vin bun pe buzunarul său. O vinărie a putut fi reprezentată de cel mult 3 vinuri în acest ghid, inclusiv s-a ținut cont de disponibilitatea produselor în retail”, a adăugat Victor Bunescu, co-autorul Fine Wine Guide.

Ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, prezent la evenimentul de lansare, a declarat că promotorii cei mai buni ai vinurilor moldovenești sunt conaționalii noștri care locuiesc peste hotarele țării și pot degusta vinuri bune produse în Moldova, împreună cu colegii și prietenii lor din alte țări, dar și turiștii care vin să viziteze țara noastră.

Ministrul Gaburici a îndemnat iubitorii de vinuri de calitate să deguste fiecare vin prezent în Ghidul Fine Wine, produs în Republica Moldova, pentru a alege vinul potrivit, în funcție de eveniment, persoană și propriile simțuri.

„Vă îndemn să vă încredeți în propriile simțuri și să testați fiecare vin prezent în acest ghid, ca să-l alegeți pe cel care vi se potrivește. Moldova oferă vinul, rămâne doar să invitați alături oamenii dragi sufletului”, a spus Chiril Gaburici.

Fine Wine Guide 2018 va fi prezentat publicului larg, pe 6-7 octombrie 2018, în Piața Marii Adunări Naționale, la Ziua Națională a Vinului.

Ghidul a fost editat într-un tiraj de 3 000 de exemplare, urmând să fie distribuit în HORECA și la evenimente dedicate vinului. De asemenea, circa 500 de exemplare vor fi distribuite în România. Selecția de vinuri a fost făcută de Andrei Cibotaru și Victor Bunescu, fiind consultată cu experți de la Oficiul Național al Viei și Vinului, precum și cu un somelier din străinătate.

Fine Wine Guide a fost editat în limba română, urmând să fie tradus și tipărit în versiunea engleză, cu suportul Oficiului Național al Viei și Vinului și a Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID și Guvernul Suediei. Ghidul în română a fost editat cu susținerea financiară a rețelei Fourchette Gourmet — partener general al proiectului.

Citește mai departe
WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com