Doi tineri din Republica Moldova au încercat să intre ilegal în România, trecând înot apa râului Prut. Aceștia le-au spus polițiștilor de frontieră că au trecut râul Prut înot cu intenţia de a ajunge în municipiul Galaţi şi de a-şi găsi un loc de muncă.
Cazul a avut loc, la sfârşitul săptămânii, când poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Berezeni- I.T.P.F. Iaşi au acţionat în baza unei informaţii provenite de la un poliţist de frontieră aflat în timpul liber,
Aceștia au depistat pe direcţia localităţii de frontieră Bumbăta, în apropierea malului românesc al râului Prut, doi tineri, cu îmbrăcămintea şi încălţămintea ude şi murdare de noroi, şi care nu-şi justificau prezenţa în zonă.
În urma verificărilor, cu sprijinul autorităţilor din R. Moldova şi din declaraţiile persoanelor, s-a stabilit că cei doi tineri sunt Ion H. şi Nicolae T., cetăţeni din R. Moldova, în vârstă de 21 ani, respectiv, 19 ani.
Poliția de Frontieră Română a precizat că Ion H. a mai fost depistat, în cursul anului trecut, încercând să intre ilegal în România.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat.
În baza Acordului de Readmisie încheiat între C.E. şi R.Moldova, cei doi tineri au fost predaţi autorităţilor de frontieră RM pentru continuarea cercetărilor.