Consiliul de Observatori şi-a ales conducerea

Ieri, Consiliul de Observatori (CO) al IPNA Compania „Teleradio-Moldova” s-a convocat în prima şedinţă. Ea a fost deschisă de către Gheorghe Madan, consilier al comisiei parlamentare de profil. Pe ordinea de zi au figurat două chestiuni – alegerea preşedintelui şi a secretarului CO. Anatol Dubrovschi a propus-o la funcţia de preşedinte al CO pe Mariana Şlapac.

Înainte de a purcede la vot, Victor Cibotaru, care a fost împotriva ordinii de zi, a cerut să fie luată o pauză „pentru examinarea problemelor interne”, precizând că membrii CO nu se cunosc încă bine, iar de preşedinte şi secretar depinde foarte mult activitatea consiliului. La rândul său, Igor Munteanu a cerut ca mai întâi să fie aprobat regulamentul, deoarece, conform Codului Audiovizualului, CO activează în baza propriului regulament, iar pe urmă să fie ales preşedintele şi secretarul. El a venit cu o propunere de compromis – să fie ales un preşedinte provizoriu, pentru prima şedinţă, iar după elaborarea şi adoptarea regulamentului – unul pe toată durata exercitării mandatului actualului CO. Această opinie a fost susţinută de Veaceslav Ioniţă şi de Boris Focşa. Însă la insistenţa lui Dubrovschi, candidatura lui Şlapac a fost pusă la vot. Cu cinci voturi “pentru”, ea a fost aleasă în funcţia de preşedinte al CO. Ludmila Barbos l-a propus la funcţia de secretar pe Anatol Dubrovschi, care a fost ales cu acelaşi număr de voturi.

După alegerea conducerii CO, s-a propus ca în şedinţa următoare, care va avea loc marţea viitoare, să fie discutat regulamentul CO. Veaceslav Ioniţă a constatat că alegerea conducerii s-a făcut „corect, numai că invers”, întrucât mai întâi trebuia aprobat regulamentul, în baza căruia să fie aleasă conducerea CO. // Timpul

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.