Cetatea Soroca a fost acoperită! Cum arată fortăreața/ FOTO

Cetatea Soroca capătă o nouă înfățișare. Lucrările de restaurare a fortăreței sunt în toi, iar de zilele trecute muncitorii i-au pus un acoperiș special din lemn. Recent, directorul complexului muzeistic ”Cetatea Soroca”, Nicolae Bulat, a postat pe pagina sa de Facebook mai multe poze cu edificiul istoric restaurat.

Lucrările de restaurare a Cetăţii Sorocii vor continua până în anul 2015. Asta deși inițial, potrivit proiectului, fortăreața trebuia să fie redeschisă pe 18 mai 2014, termenul a fost amânat. Astfel, noul termen pentru redeschidere este 18 mai 2015. Restaurarea fortăreței a început mai târziu decât se planificase, așa că finisarea lucrărilor se amână și ea pentru vreme bună.

Directorul complexului muzeistic „Cetatea Soroca”, Nicolae Bulat, a declarat anterior că lucrările au fost amânate și din cauza iernii lungi și grele, vreme în care restauratorii nu au putut să lucreze.

Cetatea Sorocii a fost închisă pentru restaurare în august 2013. Restaurarea Cetății Soroca se face pe bani europeni, iar din acest proiect al ”Bijuterilor Medievale” mai fac parte și fortărețele din Hotin și Suceava. Potrivit proiectului, fortăreaţa va fi restaurată parţial, iar pe teritoriul acesteia vor fi construite și două case medievale unde se vor vinde vin şi plăcinte. În plus, vor fi amplasate şi câteva buticuri din lemn unde comercianţii de suvenire își vor vinde articolele.

Foto: Nicolae Bulat

cetatea_soroca_nicolae_bulat cetatea_soroca_nicolae_bulat1 cetatea_soroca_nicolae_bulat2

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.