Ar putea crește tariful la energia electrică

Tariful pentru energia electrică ar putea crește cu 60 la sută, ajungând să coste 2 lei și 58 de bani, sau cu un leu mai mult decât plătim acum. Cel puțin o astfel de solicitare a venit către Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) din partea celui mai mare furnizor de energie electrică din țară – Gas Natural Fenosa. Motivul ar fi deprecierea leului în raport cu dolarul.

Astăzi președintele Gas Natural Fenosa a spus că dacă în 2 săptămâni nu va fi majorat tariful, atunci consumatorii vor avea asigurat doar 30 la sută din necesarul de energie, asta însemnând deconectarea energiei electrice între anumite ore. Silvia Radu a declarat că din cauza tarifelor neajustate, întreprinderea a acumulat datorii de 1 miliard 300 de milioane de lei față de centrala de la Cuciurgan. În cadrul unor audieri organizate de comisia parlamentară pentru securitate, Silvia Radu, a declarat că până acum Fenosa a acoperit o parte din datorii folosind profitul realizat anul trecut, scrie protv.md.

Centrala de la Cuciurgan a avertizat furnizorul de curent că peste două săptămâni ar putea limita livrările. “Astăzi vorbim de un miliard 472 de milioane, din care 90 la sută sunt din cauza deprecierii leului pe parcursul ultimelor trei ani. Aceste datorii trebuiesc recuperate şi din păcate astăzi suntem în situaţia când preţul energiei electrice real pe care îl plăteşte consumatorul este de 72 de bănuţi, atunci când compania Gas Natural Fenosa achită către furnizorul de energie electrică un leu şi 28 bani”, a declarat directorul companiei Gas Natural Fenosa, Silvia Radu, citată de protv.md.

Și în luna martie anul curent Gas Natural Fenosa a solicitat la ANRE majorarea trifului cu cel puţin 50%.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.