Autor: Natalia Hadârcă // Timpul
În timpul concediului, moldovenii se apucă de reparaţia casei. Totuşi, unii evadează pe litoral. Deşi agenţiile turistice au oferte în tot felul de ţări exotice, cei mai mulţi moldoveni, din cauza veniturilor modeste, se odihnesc pe litoralul ucrainean al Mării Negre: e mai ieftin şi n-ai nevoie de viză. Dar, îţi trece pofta de distracţie chiar înainte de a ajunge la baza de odihnă.
Primul obstacol pe care l-am întâlnit a fost la vama ucraineană, Starokazacie, deşi vama moldovenească, Tudora, am trecut-o în câteva minute. Vameşii ucraineni au verificat actele celor 30 de pasageri timp de două ore. Oamenii au început să se revolte către şofer: „Dă-le ceva bacşiş, ca să se rezolve mai repede!”. Şoferul a răspuns: „De fiecare dată le dăm, dar asta-i situaţia”. Peste încă vreo oră şi jumătate, iată-ne la Zatoka, la baza „Goluboi ogoniok”.
Plătim ca să ne odihnim în mizerie
La Zatoka, pe ţărmul mării, vezi puzderie de căsuţe de lemn, construite cu câteva decenii în urmă. În timpul URSS, multe dintre bazele de odihnă aparţineau moldovenilor şi-s revendicate acum de la Ucraina (subiectul merită o investigaţie aparte). Acum, agenţia de turism din Chişinău ne-a asigurat că vom petrece zile de neuitat pe litoral, rezervându-ne un număr de lux.
De-a lungul şoselei se întind o mulţime de corturi, în care poţi găsi tot felul de bucate, jucării, bere etc. Am intrat într-o cafenea să ne astâmpărăm foamea, dar, când am dus furculiţa la gură, mi-a pierit pofta – pe ea rămăsese mâncare de la un alt client. Sub cerul liber, o domnişoară prăjea peşte în tigaie, iar alături – doi tineri pregăteau „şaurma” şi frigărui. Praful, fumul şi gazele de eşapament formau „anturajul exotic”…
Vânzătorii de pe litoralul ucrainean sunt o categorie aparte de oameni. Nici unul nu-ţi zâmbeşte, chiar dacă fac bani buni, propunându-le celor care se odihnesc produse de cea mai proastă calitate. Ei se întrec în şmecherii. Am făcut un mic experiment, ca să văd cât de gros le este obrazul. Trei zile la rând, am cumpărat acelaşi obiect şi precupeaţa îmi dădea rest opt hrivne, în loc de 18. De fiecare dată, se mira cum de… a greşit.
„Confortul în curte” ustură ochii
Camera noastră „de lux” costa 40 de dolari pe zi. Cei care se odihneau în căsuţe din lemn scoteau din buzunar câte 22 de dolari pe zi. Aceştia aveau „confortul” în curte. Dacă intrai în latrina publică, trebuia să ţii ochii strâns închişi, în caz contrar – te usturau toată ziua şi nici apa de mare nu îţi lua mirosul înţepător de clor şi urină…
Camera pe care am închiriat-o, de lux – cum ni s-a spus – nu corespundea descrierii agentului de la firma de turism. Pernele şi saltelele miroseau îngrozitor a mucegai, iar ca să aprinzi lumina trebuia să te urci pe scaun. Întrerupătorul era instalat lângă tavan. În schimb, aveam WC, duş cu apă caldă. Dar apa era strict restricţionată: abia picura, iar între orele 10-12.30 şi 14-16 era închisă. Explicaţia intendentului: cererea de consum e mai mare decât capacitatea turnului de apă, pompa şi blocul electric nu fac faţă… Când i-am cerut explicaţii administratorului, căci plătisem 6000 lei pentru zece zile, el ne-a răspuns obraznic: „mne kisla skolko vî platili”. Cei din căsuţele de lemn (unele căptuşite cu ardezie) n-aveau probleme de acest gen: hardughiile n-aveau prize, din motive de securitate, şi nici WC-uri sau duşuri. Masa ne-a costat şase dolari de persoană pe zi. Meniul era acelaşi mereu, doar că uneori eram serviţi cu macaroane dimineaţa, iar alteori – la amiază.
Pe plajă am făcut cunoştinţă cu Ivan, un rus venit de la o mină de aur din Siberia. Sătul de atâta frig, a decis să se odihnească la mare. Un prieten i-a sugerat baza de odihnă „Fakel” din Zatoka. A cheltuit mai mult de o mie de dolari pentru drum, dar a fost cazat într-o căsuţă din lemn de trei metri pătraţi, cu un pat şi o noptieră.
Plaja completează tabloul de mai sus – mucuri de ţigări, hârtii, sticle de bere, ştiuleţi… Responsabil de curăţenie – un bărbat de vreo 60 de ani – semăna la chip cu Cocoşatul din „Notre Dame”. El dădea de două ori cu grebla prin nisip, se aşeza pe o piatră şi fuma, înjurându-i pe cei care treceau pe alături. Zece zile l-am văzut lucrând în acelaşi loc, odihnindu-se pe aceeaşi piatră.
