Accident tragic în satul Recea: Un șofer polițist a ieșit pe contrasens și s-a tamponat cu un camion. O tânără a decedat

Un accident tragic s-a produs în noaptea de 10 iulie pe traseul M-5, în satul Recea, spre direcţia orașului Râşcani.  O tânără și-a pierdut viața, după ce automobilul în care se afla și care era condus de un polițist s-a tamponat cu un camion.

Venind  la fața locului, polițiștii Inspectoratului de Poliție  Râșcani, au stabilit că automobilul de model BMW, condus de către un tânar de 22 de ani, locuitor al  satului Recea, r-ul. Râşcani, a ieșit pe contrasens pentru a depăși un mijloc de transport și s-a tamponat cu un camion, condus de un bărbat de 47 de ani.

În automobilul de model BMW se aflau trei pasageri, două femei şi un bărbat cu vârste cuprinse între 19 și 33 de ani. În urma impactului una dintre tinere a decedat la fața locului, ceilalți pasageri şi şoferul s-au ales cu leziuni şi au fost transportați la Spitalul raional din Râșcani.

Ca urmare a verificărilor s-a constatat că şoferul BMW-ului, precum și bărbatul care se afla în același mijloc de transport în calitate de pasager, sunt angajați ai poliției.

Oamenii legii au stabilit că în momentul accidentului, conform rezultatelor preliminate, aceștia se aflau în stare de ebrietate

Polițistul care se afla la volanul automobilului va fi reținut și cercetat penal.

Actualmente, alte circumstanțe se stabilesc.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.