Connect with us

Auto

800 de șoferi au fost sancționați pentru geamuri fumurii

Publicat

pe

Poliția de patrulare a desfășurat operațiunea „Umbriș”, în perioada 20 noiembrie – 20 decembrie, pe întreg teritoriul țării. În cadrul acesteia, 800 de șoferi care conduceau mașini cu folie auto montată pe geamuri au fost sancționați. Dintre aceștia, 752 au înlăturat folia chiar la fața locului, iar altor 34 de șoferi li s-a interzis exploatarea autoturismului, prin ridicarea plăcuțelor de înmatriculare până la lichidarea neajunsurilor.

Scopul operațiunii a fost de a depista și documenta cazurile de conducere a unităților de transport la care parbrizul sau suprafețele de geam ale portierelor din față sunt fumurii sau pe acestea sunt aplicate diferite obiecte care diminuează câmpul vizual al conducătorului auto.

S-a lansat în presă în toamna lui 2012, la ziarul Timpul, unde a fost reporteră și redactoare adjunctă. S-a alăturat echipei Moldova.org începând cu iunie 2016.

Citește mai departe
Advertisement

Auto

Ca-n filme / O mașină cu acte în regulă în Moldova este căutată de INTERPOL

Publicat

pe

Poză simbol

O mașină veche de peste 20 de ani a pus în dificultate cel puțin trei instituții ale statului și a întors cu susul în jos viața a doi bărbați. Este vorba despre un Volkswagen albastru, produs în anul 1997. Când s-a pornit la piața din Moghilău, Ucraina, ultimul proprietar a aflat că mașina sa este căutată de INTERPOL încă din anul 2005.

Pavel Gușan din satul Petrunea, raionul Glodeni, a cumpărat mașina iarna trecută, de sărbători. Când se apropia Paștele, bărbatul a decis să plece la cumpărături în Ucraina. Ajuns la vamă, șoferul primește un anunț care urma să-i tulbure planurile pentru următorii ani: mașina cumpărată de patru luni este în căutare internațională, declarată furată! Anunțul nu l-ar fi doborât pe Pavel dacă nu avea toate documentele, eliberate de instituțiile Republicii Moldova, în regulă.

„Mașina a fost furată pe 30 martie 2005, din Moscova. Poliția vă arestează automobilul. Puteți merge în continuare la piață, după cumpărături”, i-au spus oamenii legii. Gușan nu credea în cele spuse, mai ales că autoturismul lui era de culoare albastru-închis, iar cel dat în căutare era negru, în rest, toate datele coincideau.

„Mulțumesc, dar nu mai vreau cumpărături și nu mai vreau nimic”. Fără mașină și fără trei mii de euro, atât cât a costat ea, Pavel Gușan s-a urcat într-un microbuz de rută și s-a întors acasă, acționându-l în judecată pe Iurie Sîrbu, cel care i-a vândut-o cu viciu ascuns.

Viciu ascuns: deficiență a produsului care nu poate fi identificată la momentul în care producătorul l-a pus în circulație.

Înainte de ședința de judecată, Iurie Sîrbu și Pavel Gușan, ultimii doi proprietari ai mașinii, au mers la Agenția Servicii Publice (n. red.: fosta Î.S. „CRIS Registru”) să verifice încă o dată automobilul. Instituția a eliberat o adeverință prin care informează că „asupra mijlocului de transport nu au fost și nu sunt înregistrate interdicții de înstrăinare”, chiar dacă în acel moment mașina era sechestrată de către Poliția Națională a Ucrainei și dată în căutare internațională de INTERPOL (Organizația Internațională de Poliție Criminală).

La începutul lunii septembrie 2017, Judecătoria Drochia hotărăște că Iurie Sîrbu este obligat să-i achite lui Pavel Gușan peste 70 mii de lei. Peste două luni, Sîrbu atacă decizia judecătoriei la Curtea de Apel Bălți care menține, ulterior, hotărârea.

„Cum puteam eu să ascund un viciu, dacă mașina a trecut atâtea verificări la instituțiile de stat?”

„Cum puteam eu să ascund un viciu, dacă mașina a trecut atâtea verificări la instituțiile de stat? Curtea de Apel Bălți a hotărât că eu am vândut mașina cu un viciu ascuns. Am atacat ultima decizie la Curtea Supremă de Justiție”, a afirmat Iurie Sîrbu pentru Moldova.org, menționând că s-a adresat și la Centrul Național Anticorupție. „Ei au depistat că actele eliberate de Agenția Servicii Publice au fost falsificate”. CNA a refuzat să comenteze declarațiile lui Iurie Sârbu, pe motiv că acest caz este în proces de examinare.

Este contrafăcută o cifră la caroserie

Potrivit unui ofițer de urmărire penală din cadrul Direcţiei Generale Teritoriale „Nord” a Centrului Național Anticorupție, care a solicitat să-i protejăm identitatea, mașina a fost înmatriculată după ce a fost adusă în R. Moldova din Cehia în 2004. Peste un an, este anunțată în căutare internațională, fiind furată din Moscova, Federația Rusă. Între timp, a fost contrafăcută o cifră la numărul de caroserie. Cu toate acestea, mașina este revândută și reînmatriculată în Moldova. În 2017, ultimul proprietar a plecat în Ucraina unde i s-a reținut mașina.

Relatarea funcționarului este confirmată de către proprietari. Oficial, ofițera de presă al CNA, Victoria Timuș, a declarat că detaliile de mai sus sunt examinate în cadrul unui proces penal și nu a fost luată o decizie pe acest caz.

Unul dintre proprietari a lucrat la „МРЭО”

Înaintea lui Iurie Sârbu, proprietar a fost Iov Culicov. Bărbatul a cumpărat Volswagen-ul în perioada 2012-2013, de la piața din Bălți, cu patru mii de euro de la Octavian Ataman, care ar fi adus-o din Cehia în anul 2004, înainte ca aceasta să fie dată în căutare. „El a adus mașina de peste hotare pentru soția lui. Când am cumpărat-o, numărul caroseriei era șters și mi-a părut ceva suspect. Am verificat-o și era curată”, spune Culicov, amintindu-și că Ataman ar fi adus mai înainte alte mașini de peste hotare.

Octavian Ataman, dar și tatăl acestuia – Valentin Ataman – au muncit ambii la Secția de înmatriculare a transporturilor Bălți, Î.S „CRIS Registru”, actuala Agenție Servicii Publice. Informația a fost confirmată de către un angajat al instituției, dar și de către Valentin Ataman.

„Am lucrat la МРЭО (din rusă: Secția de Înmatriculare a Transporturilor Bălți) 20 de ani în urmă, apoi am ieșit la pensie. Băiatul meu, Octavian, a lucrat peste zece ani după ce am plecat eu”. Bătrânul a adăugat că nu-și amintește de automobilul Volkswagen de culoare albastru închis, produs în 1997, întrucât fiul acestuia ar fi adus mai multe mașini din străinătate.

„Băiatul are 40 de ani, are familia lui… Ce, eu știu ce are el și de unde a cumpărat? El putea să cumpere atunci câte trei mașini pe zi și să le vândă. Acum toți se ocupă cu asta… Ce să faci acum dacă nu ai unde lucra și nu ai nimic?”, a spus Valentin Ataman, menționând că fiul locuiește astăzi în Federația Rusă.

„Care este interesul Agenției să falsifice un certificat?”

Nici șeful-adjunct al Departamentului de înmatriculare a mijloacelor de transport și calificare a conducătorilor auto al Agenției Servicii Publice, Sergiu Țurcanu, nu înțelege cum o mașină poate fi în căutare internațională, iar în bazele de date ale instituției să fie în ordine.

„Obligatoriu, înainte de perfectarea certificatului de înmatriculare, informația despre vehicule se trece prin toate filtrele care arată dacă mașinile sunt furate sau nu. În cazul în care se identifică un vehicul că este dat în căutare, noi suntem obligați de lege să stopăm perfectarea actelor și să anunțăm organele de drept să investigheze”, explică Sergiu Țurcanu.

La acuzațiile aduse de către proprietarii mașinii precum că angajații instituției ar fi falsificat acte, funcționarul a declarat că este greu să se expună la acest subiect pentru că trebuie investigat. „Care este interesul Agenției să falsifice un certificat? Asta este exclus. Informația obligatoriu se caută în toate filtrele și acolo nu ai cum să falsifici”.

După numărul certificatului de înmatriculare, Volkswagen-ul nu este de găsit în baza datelor conținute în Registrul de Stat al Transporturilor.

Rămas fără mașină, fără investiția de trei mii de euro – atât cât a costat ea, Pavel Gușan speră că instanța îl va determina pe Iurie Sîrbu să-i întoarcă banii. Iurie, aflat în culmea disperării, apelează la toate instanțele ca să scape de această povară.

Citește mai departe

Auto

O mașină a fost cuprinsă de flăcări în centrul Capitalei

Publicat

pe

De către

O mașină de model Mercedes a luat foc pe strada 31 august 1989, din Chișinău. Pompierii sunt deja la fața locului. Potrivit Agora.md, deocamdată nu se cunoaște dacă incendiul a provocat victime.

Sursa video: Agora.md / Smotra.md

Citește mai departe

Auto

Șoferul TIR-ului răsturnat ieri a decedat

Publicat

pe

De către

Şoferul TIR-ului răsturnat, ieri, în apropiere de localitatea Codreanca, Străşeni, a decedat, anunță Canal2.

Potrivit poliţiei, bărbatul de 57 de ani a pierdut controlul volanului din cauza ploii, a ieşit pe contrasens şi s-a răsturnat pe acostament. TIR-ul a rupt parapetul şi s-a izbit într-un copac. În urma impactului, cabina s-a desprins de benă şi a fost aruncată la o sută de metri de şosea, unde a fost făcută zob. Şi rezervorul camionului s-a spart. Remorca vehiculului era plină cu nisip, care s-a împrăştiat pe marginea drumului.

Citește mai departe