28 mii persoane au scris deja cereri de schimbare a prestatorului plăților sociale

Maria Bortă, președintele Casei Naţională de Asigurări Sociale, a declarat astăzi într-o conferință de presă că aproximativ 28 de mii de beneficiari ai plăților sociale au scris deja cereri de schimbare a prestatorilor la alte bănci. Asta vine după decizia de lichidare a Băncii de Economii. Cetățenii care nu vor reuși până pe 1 septembrie să-și schimbe prestatorii, vor fi transferați automat la Poșta Moldovei. Ulterior, ei pot să-și aleagă o bancă la care vor fi deserviți.

Pentru efectuarea transferului e nevoie doar de buletin. Beneficiarii trebuie să se adreseze la oficiile poștale și la oficiile băncii alese pentru a efectua schimbul. Băncile care au încheiat contracte cu CNAS sunt Moldova-Agroindbank, Moldinconbank, Victoriabank, FinComBank, Eximbank, Energbank şi EuroCreditBank. Procesul de tranziție la bănci poate dura până la o lună.

Student, jurnalist. Mai multe detalii la nicu.md.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.