Zonele forestiere de pe continentul european pe cale de dispariție

De Liuba Calaraș/ Chișinău / Moldova.ORG/ —  Fie că încălzirea globală în sfârșit s-a făcut resemțită, fie că specialiștii de domeniu au început să conștientizeze amenințările uriașe din partea acesteea. Astfel că, specialistul grec Kriton Arsenis a întocmit un raport parlamentar în care este specificat pericolul asupra mediului provocat de schimbările climatice, dar și modalitățile de protejare a pădurilor UE.

Pădurile Europei sunt în primejdie din cauza încălzirii globale, confruntându-se cu incendii și boli. Iar frecvența evenimentelor precum furtuni, dezrădăcinarea în urma vânturilor puternice, incendiile și seceta, duc la dispariția anumitor specii de copaci.

Conform raportului dat, se preconizează că molidul va deveni inadecvat ca specie de cultură la altitudini mici, iar fagul va dispărea din zona mediteraneană. De asemenea, se estimează că suprafața și productivitatea pădurii de conifere va scădea pe teritoriul Europei continentale. Pe când, producția ciupercilor, plutei și ierburilor vor fi reduse drastic pe continent. În ceea ce privește pădurile din zona boreală, se așteaptă ca regiunele de mesteacăn să scadă la 1/10 din suprafața lor actuală până în 2100.

Riscul de incendiu este în creștere pe întreg teritoriul Europei, în special în zona Mării Mediterane, unde se așteaptă ca fagul să dipară complet. Pe când, pădurile conifere vor fi grav afectate de focarele de incendiu. Potrivit raportorului Kriton Arsenis, „generarea de energie din biomasa solidă și deșeuri biologice urmează să atingă un procent de 58% din energiile regenerabile ale UE până în 2020, ducând la o intensificare a practicilor forestiere și la creșteri în ceea ce privește raportul între tăierea arborilor și creșterea acestora la peste 100%”.

Conform raportului emis de Comisia pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară din cadrul Parlamentului European, este specificat că, pădurile și terenurile împădurite acoperă 42% din suprafața UE, 40% din păduri se află în proprietatea publică industriile, iar industriile forestiere oferă peste 2 milioane de locuri de muncă. Suprafața Uniunei Europene este acoperită de 42% de păduri, zone ce protejează solul, reglează circuitul apei și absorb bioxidul de carbon din aer, dar care, de asemenea ofer peste două milioane de locuri de muncă.

Comisarul european pentru mediu, Janez Potočnik, a declarat: „Pădurile Europei sunt o resursă prețioasă care trebuie protejată împotriva efectelor adverse ale schimbărilor climatice și împotriva declinului biodiversității.Gama largă de funcții sociale, economice și de mediu pe care le îndeplinesc face ca miza să fie foarte mare. Trebuie să vedem ce poate aduce în plus acțiunea la nivel european față de eforturile naționale pentru salvarea pădurilor și menținerea unei baze de informații fiabile, coerente și la zi cu privire la acestea”.

La rândul său, Connie Hedegaard, Comisarul european pentru politici climatice, a declarat: „Întrucât absorb cantități uriașe de carbon, pădurile vor juca un rol de bază în eforturile de menținere a încălzirii globale la sub 2 °C. Pentru strategia UE în domeniul schimbărilor climatice este esențial să se asigure că pădurile Europei își pot îndeplini în continuare toate funcțiile. Salut cu bucurie lansarea atât de oportună a acestei dezbateri. Contribuțiile pe care le primim ne vor ajuta să concepem politici eficace la nivelul UE privind schimbările climatice și pădurile.”

Printre politicele comune care afectează pădurile se numără: politica în materie de mediu (în special biodiversitatea și apa), politicile privind energia, industria, comerțul, cercetarea și coeziunea, inclusiv politica regională și fondul de solidaritate, adesea cu o lipsă de coerență în ceea ce privește protecția mediului forestier.

Angajementul Consiliului și al Parlamentului European față de protecția zonelor forestiere a fost exprimat prin regulamentele privind prevenirea incendiilor, monitorizarea și precauția pentru operatorii de cherestea. Astfel că, toate statele membre ale UE sunt nevoite să participe la procesul Forest Europe, dar care sunt împiedicate să fie suficiente pentru protecția pădurilor de schimbările climatice.

Potrivit raportorului Kriton Arsenis, „generarea de energie din biomasa solidă și deșeuri biologice urmeazăsă atingă un procent de 58% din energiile regenerabile ale UE până în 2020, ducând la o intensificare a practicilor forestiere și la creșteri în ceea ce privește raportul între tăierea arborilor și creșterea acestora la peste 100%”. „Protejarea pădurilor ar trebui să fie integrată în toate politicile UE care afectează pădurile”, a mai adăugat acesta.

Raportul parlamentar susține că gestionarea durabilă a pădurilor ar trebui să devină obligatorie în UE în contextul programelor forestiere naționale cu durata de cinci ani, care includ prioritățile regionale, precum și obiective măsurabile și criterii de evaluare.

Kriton Arsenis mai îndeamnă Comisia să comunice Parlamentului și Consiliului opțiunile pentru introducerea plăților pentru serviciile ecosistemice, luând în considerare rolul împăduririi, al conservării biodiversității și al gestionării durabile a pădurilor. Proiectul de raport mai cere Comisiei propuneri legislative privind prevenirea incendiilor forestiere și informarea în domeniul forestier.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.