Vremea rea a cuprins Europa. Cod Roşu de ninsori în Ungaria

Vremea rea, cu temperaturi scăzute şi ninsori, a cuprins Europa. În Ungaria, meteorologii au instituit Cod Roşu de ninsori. Zăpada deja depusă a creat mari probleme pe drumurile naţionale şi pe autostrăzi. Potrivit România TV, autorităţile române iau în calcul închiderea vămilor cu Ungaria.

Vremea rea a făcut o victimă în Bulgaria şi a provocat multe daune materiale. În noaptea de joi spre vineri, în Bulgaria, vântul a bătut puternic cu peste 120 km pe oră. Pe drumurile naţionale sute de şoferi au rămas blocaţi.

Aproximativ 50 de maşini au fost implicate într-un accident în lanţ, pe autostrada M7 din Ungaria, care leagă Budapesta de graniţa cu Croaţia. Din primele informaţii, cel puţin un om a murit, iar alţii 40 au fost răniţi. În carambol au fost implicaţi şi cinci români.

Autorităţile române le recomandă şoferilor care doresc să se deplaseze în Ungaria să rămână în ţară pentru moment. Într-o şedinţă se discută chiar închiderea vămilor din România pentru a evita blocajele şi ambuteiajele.

Iarna a revenit în forţă şi în nordul României. Ninsorile abundente şi gheaţa de pe carosabil crează probleme pe mai multe drumuri din nordul ţării. Şoferii maşinilor de mare tonaj au probleme în Pasul Gutâi, din cauza gheţii de pe carosabil. Traficul este blocat pe DN18B, la ieşirea din Baia Mare din cauza a două TIR-uri care au derapat.

La începutul săptămânii curente, ninsori puternice au căzut şi în Franţa, Marea Britanie, Belgia. Ninsorile abundente au dus pe alocuri la închiderea aeroporturilor, iar rafalele puternice de vânt au făcut pagube.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.