Connect with us

Opinii

Veaceslav Negruța: 7 minciuni de la autorități în 2017

Publicat

pe

Ex-ministrul Finanţelor, Veaceslav Negruţa, expert Transparency International-Moldova, a publicat astăzi o listă cu „șapte minciuni”, pe care au insistat autorități în anul 2017. Printre acestea figurează faptul că în sistemul electoral ”mixt” cetățenii vor avea dreptul să-și aleagă și să-și retragă alesul, precum că autoritățile sunt proeuropene sau că autoritățile au realizat încă prin vară aproape 100% din toate foile de parcurs asumate.

“Autorități rătăcite în propriile minciuni”, a scris pe blogul său Veaceslav Negruța.

Astfel, potrivit lui, “autoritățile apărute din minciuni” s-au menținut în 2017 insistând:

  • Precum că schimbând sistemul electoral existent în ”uninominal” sau în ”mixt” cetățenii vor avea dreptul să-ți aleagă și să-și retragă alesul. Un efort considerabil al autorităților, inclusv financiar, a fost cheltuit pentru a-i face pe oameni să creadă în această minciună, ca până la urmă să înțeleagă toți: dreptul de a-și numi aleșii și de a-i re-trage în ”mixt”-ul binomului aparține unui singur coordinator.
  • Precum că autoritățile ar fi pro-europene. Nici lumea de acasă și nici cei din lumea europeană n-au crezut vorbelor și declarațiilor autorităților. Cu ”reformarea” justiției, spațiului media, sectorului asociativ, administrării publice, etc. – autoritățile au convins europenii să stea mai pe departe. Iar pe la sfarșit de an autoritățile și-au schimbat și minciuna: precum că deja sunt în drumul lor, al autorităților, de integrare occidentală. Probabil că drumul european l-au terminat deja, ca mesaj public. S-au apucat de altă temă.
  • Precum că autoritățile ar fi realizat încă prin vară aproape 100% (și chiar peste) din toate foile de parcurs care și le-au asu-mat. Ca la sfârșit de an toată lumea să afle că, de fapt, există 28 de condiții care au blocat posibilitățile de finanțare. Șanse ratate din cauza minciunilor și tărăgănărilor autorităților.
  • Pecum că iată-iată vine Kroll, ba în februarie, ba în aprilie sau la început de mai, ba că precis la sfârsit de octombrie sau început de noiembrie… A venit: la sfârșit de decembrie: redactat, în extras și … fără ”cele 90% de persoane absolut oneste”. Și asta a explicat totul: de ce doi ani și jumate nu s-a întamplat nimic, de ce nimic nu se întâmplă acum și de ce nimic nu se va întampla, dacă aceste autorități vor purta grija celor 90%…, adică autorităților, partenerilor și complicilor acestor autorități. Că dacă ar fi fost altfel – ar mai purta autoritățile atâta grijă celor 90%?
  • Precum că ”miliardul furat și convertit în datorie de stat” ar fi fost deservit în 2017 din ”mijloace recuperate” și nu din resurse bugetare. În timp ce și Ministerul finanțelor și Banca Națională arată clar că i) 668 milioane au fost plătite de Minfin celor de la BNM din bugetul de stat, ii) din ”miliardul furat”, urmare a investigațiilor, n-a fost recuperat nimic, pentru că iii) investigațiile încă n-au început, iar IV) ”comisia mixtă” care să se ocupe cu recuperarea încă n-a început activitatea. Despre ARBI știe fiecare, dar autoritățile fac tot ce pot ca ARBI să nu-și mai înceapă activitatea, așa cum a fost gandit la început. Pentru asta se fac ”comisii”.
  • Precum că ”amnistia capitalurilor”, ”cetățenia contra investiții”, ”de-criminalizarea celor 90% de onești” ar face Republica Moldova să înflorească. N-au crezut nici cei de aici, nici străinii. Nici CNA n-a crezut și a întocmit niște rapoarte grele la aceste teme, care, în alte țări, normale și europene, duceau la sfârșit de cariere și pretenții politice ale multor dintre autori și autorități. Dar nu și aici. Doar RM nu e UE. Și nu va fi, cu așa autorități.
  • Precum că Dodon e președinte al Republicii Moldova. Tare mare minciună oferită de autorități! Iar Dodon crede și se complace în minciuni.

Este angajată în domeniul media încă din 1999. Timp de 14 ani, a fost reporter la Agenția de Stat Moldpres, apoi a lucrat la Flux și portalul Arena. Face parte din echipa Moldova.org din 2014.

Citește mai departe
Advertisement

Economie

Expert: Mierea moldovenească – noua vedetă a exporturilor. Livrări pe piața comunitară de 14 milioane dolari

Publicat

pe

De către

Acordul de Liber Schimb cu Uniunea Europeană, suportul Guvernului SUA prin proiectul Agricultură Performantă și entuziasmul apicultorilor moldoveni au fost cele „trei ingrediente necesare” pentru apariția unei noi ramuri de export în Moldova: mierea de albine, scrie pe blogul său economistul IDIS Viitorul, Veaceslva Ioniță.

Mierea niciodată nu a fost un produs de export al Moldovei, până la semnarea Acordului de Liber Schimb cu UE, exporturile erau puțin peste jumătate de milion USD anual.

Totul s-a schimbat odată cu liberalizarea comerțului cu UE și suportul din partea Guvernului SUA a apicultorilor noștri. În ultimii ani exporturile au crescut de zece ori ajungând la 14 milioane USD anual.

Aproape tot volumul de miere exportată ajunge în UE, iar primele 5 țări asigură 75% din exporturile noastre.

România, Italia și Franța consumă 2/3 din mierea moldovenească destinată exporturilor.

Creșterea volumelor de export, dar și prețul mierii, poate fi asigurată în următorii ani, prin trecerea la producerea și certificarea Mierii Ecologice.

Cu suportul Programului SUA Agricultură Performantă, primele certificate apicultorii noștri le vor avea deja în vara 2019, cea ce înseamnă perspectiva de dublare a exporturilor în următorii 2-3 ani.

„De fapt acum asistăm la renașterea unei ramuri promițătoare în Republica Moldova: Mierea de albine ecologică”, a constatat expertul.

Citește mai departe

Cultură

Cum a ajuns Donald Tusk să țină remarcabilul discurs în română. Istorii din culise

Publicat

pe

De către

Traducătorul discursului președintelui Consiliului European, Donald Tusk, în limba română, este Dan Mărăşescu, şeful unităţii de traducere în limba română al secretariatului general al Consiliului UE. Acesta a povestit pentru Mediafax, cum a ajuns Tusk să susţină perfect un discurs în româneşte.

„Traducerea nu a fost esenţială, dar e de mare impact faptul că a vorbit în limba română. Lucrăm şi pentru preşedintele Tusk şi pentru Preşedinţia română, pe legislaţie şi pe declaraţii politice. Am lucrat cu unii colegi din cabinetul preşedintelui Tusk. Discursul şi l-a scris singur dl. Tusk, iniţial în poloneză, apoi a fost tradus în engleză, iar pe acea variantă am lucrat eu, împreună cu un asistent al său, şi cu o colegă româncă, cu care ne-am sfătuit la soluţiile lingvistice”, a declarat Dan Mărăşescu, şeful unităţii de traducere în limba română al secretariatului general al Consiliului Uniunii Europene.

Pentru ca Donald Tusk să pronunțe cuvintele în limba română, fără probleme, aceștia au făcut o înregistrare audio a discursului, ca să îl ajute. În același timp, traducătorii au fost impresionați de faptul că președintele cunoștea diacriticile românești. „Am lucrat câteva ore la traducere, au mai fost modificări pe parcurs. Ne bucurăm că am putut contribui la ceva ce a devenit foarte important pentru români, am fost total surprinşi de efectul pozitiv al discursului, ne dă o satisfacţie a muncii”, a spus Mărăşescu.

Tusk a citat din Nichita Stănescu, Mircea Eliade şi a amintit de marii sportivi români, precum Nadia Comăneci şi Simona Halep, dar şi ce performanţa istorică obţinută de Steaua în anul 1986, la Sevilla, atunci când a câştigat Cupa Campionilor europeni în faţa Barcelonei.

Discursul preşedintelui Consiliului UE, în limba română, a fost aplaudat îndelung la ceremonia de deschidere a preşedinţiei Consiliului UE, care a avut loc joi seara la Ateneul Român.

Citește mai departe

Economie

Scopul scuză mijloacele? Cum planifică Guvernul să-și respecte promisiunea de a mări salariile bugetarilor în 2019

Publicat

pe

De către

Șefa oficiului poștal Veronica Croitoru și Larisa Popov, asistent social // Foto: Ramin Mazur pt special.timpul.md

Ministerul Finanțelor ar întâmpina dificultăți la implementarea sistemului unitar de salarizare a bugetarilor, care a intrat în vigoare la sfârșitul anului trecut. Cel puțin, așa susținea zilele trecute vicepreședintele PPDA, Alexandru Slusari, într-o postare pe Facebook. Ministrul Finanțelor, Ion Chicu, a reacționat tot pe Facebook și a negat informația menționând că statul poate face față cheltuielilor de la început de an. Totodată, experții economici cred că punerea în practică a noului sistem de salarizare va întâmpina mai multe provocări și că, de fapt, o asemenea reformă ar fi trebuit implementată mai târziu, după mai multe negocieri și discuții publice.

Potrivit autorităților, sistemul de salarizare în sectorul bugetar era unul greu de administrat și inechitabil. Astfel, a fost elaborat un nou concept de remunerare a angajaților la stat, aprobat printr-o dispoziție a prim-ministrului în 28 iulie 2017. Ulterior, Ministerul Finanțelor, asistat de  experți internaționali și de funcționari publici, a elaborat un proiect de lege care a fost votat de Parlament pe 23 noiembrie  2018, în lectură finală. Potrivit autorităților, costul implementării proiectului în instituțiile finanțate din bugetul de stat și bugetele locale se estimează la 3 950 mil. lei, pentru 2019-2021. Mijloacele respective sunt prevăzute în Cadrul bugetar pe termen mediu și nu necesită resurse suplimentare.

„Fierbințeala electorală”

Totuși, vicepreședintele Partidului Platforma Demnitate și Adevăr, Alexandru Slusari, susține că Ministerul Finanțelor nu are bani pentru a pune în practică  prevederile noii legi privind salarizarea în sectorul bugetar.

„Stimați cetățeni, după discuții cu reprezentanți ai mai multor ministere, știu precis că bugetul public național nu are bani pentru îndeplinirea pomenilor electorale ale lui Plahotniuc. Ministerul finanțelor nu se poate descurca cu noua lege.”

În plus, Slusari afirmă că statul a împrumutat deja câteva sute de milioane de lei, de la începutul anului. „Pentru a rezista până la alegeri, în următoarele două luni, statul va împrumuta miliarde de la bănci, majorând semnificativ datoria internă. Deja la 2 ianuarie au fost împrumutate peste 470 mln. lei”, menționează vicepreședintele PPDA.

Ministrul Finanțelor, Ion Chicu, a negat toate aceste informații.

„Necesități de a împrumuta masiv, pentru a finanța cheltuielile la început de an, nu există. Speculațiile că pe 2 ianuarie, „cu gura arsă” am luat de la bănci 470 mln de lei au doar o singură explicație: fierbințeala electorală cu nuanțe de diletantism”, a scris demnitarul pe Facebook. Acesta a precizat că toate cheltuielile pentru reforma salarială „nu depășesc posibilitățile bugetului public”.

Fondul de salarizare nu a crescut

Veaceslav Ioniță, expert economic IDIS „Viitorul”, evidențiază că Fondul de salarizare din 2019 crește cel mai puțin comparativ cu ultimii ani. „Dacă în alți ani creștea în mediu cu 10%, anul acesta crește cu puțin peste 5%. În acest caz, prima întrebare firească este cum poți să le dai oamenilor salarii mai mari în condiția în care fondul de salarizare nu crește. Există trei instrumente pe care Guvernul le utilizează pentru ca să poată pune în practică acest nou sistem”, explică Ioniță. Este vorba despre:

  1. Reducerea asigurărilor sociale și a impozitului pe venit
  2. Optimizările angajaților din sistemul bugetar 
  3. Scăderea decalajelor între salarii

„Prin reducerea asigurărilor sociale și a impozitului pe venit, Guvernul câștigă vreo 800 de milioane de lei. Astfel, salariile pot să nu fie mărite, dar omul va primi mai mulți bani, pentru că scade povara fiscală”, punctează acesta. În urma optimizărilor care urmează să fie făcute în anul 2019, Guvernul planifică să reducă personalul cu 8 000 de oameni.

Enlarge

ionita
Veaceslav Ioniță, expert economic. Foto: IDIS „Viitorul”

„Reducând numărul de persoane care muncesc în sistemul bugetar poți majora salariul. Alt instrument este redistribuirea lefurilor. Guvernul a spus că decalajele între salarii vor scădea, pentru că acum unii câștigă 1 000 de lei, iar alții 30 000 de lei. Cei care au salarii mici s-au trezit cu salarii și mai mici în urma acestei reformări. Astfel, s-a propus ca cei care vor fi afectați în mod negativ de reformă, să li se compenseze diferența”, spune expertul. Așadar, una din garanțiile sociale ale noului sistem de salarizare prevede ca angajatul să nu primească un salariu mai mic decât cel anterior.

Provocările noii legi

„Toate acestea puse cap în cap creează un ghem de provocări și s-a văzut că, în unele domenii au apărut multe întrebări. Nu e grav că apar aceste întrebări, totuși astfel de reforme trebuie implementate după cel puțin un an de negocieri publice”, consideră Veaceslav Ioniță.

Noua lege stabilește un sistem unitar de salarizare în sectorul bugetar și cuprinde principiile, regulile și procedurile de stabilire a drepturilor salariale în raport cu ierarhia funcțiilor din sectorul bugetar. Salariul tuturor celor care muncesc la stat va fi constituit din partea fixă și partea variabilă. Partea variabilă va depinde de performanțele angajatului și aspectele specifice ale muncii.

Astfel, lefele pentru cea mai joasă clasă de salarizare vor porni de la 1 500 lei pentru majoritatea categoriilor de angajați în sectorul public. Totodată, către anul 2021 se preconizează o creștere de circa 30 % a salariului mediu lunar pentru angajații instituțiilor finanțate din bugetul de stat și de peste 55 % pentru cele finanțate din bugetele locale.

Citește mai departe
Advertisement

Ultimele știri

Alegeri1 minut în urmă

A colectat 1008 semnături, dar au fost declarate valabile doar 29. Un candidat a depus contestație la CEC

Iurie Apostolachi, care dorea să candideze independent la funcţia de deputat în parlament în circumscripția nr.48, stânga Nistrului, nu a...

Știință14 ore în urmă

Pe Lună a răsărit prima plantă

Semințele de bumbac au răsărit într-un container ermetic, care se află în modulul Chang’e-4, trimis pe Lună de China. Noutatea...

Economie15 ore în urmă

Au început lucrările de construcție a conductei Ungheni-Chișinău

Compania românească „Transgaz” a început lucrările de construcție a conductei de transport gaze naturale Ungheni-Chișinău. Administratorii „Vestmoldtransgaz” au semnat la...

Alegeri15 ore în urmă

Circumscripția nr. 49 / Portretele candidaților

La 26 decembrie 2018, a început desemnarea și înregistrarea candidaților la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova. Partidele și...

Economie15 ore în urmă

Nouă candidați la două fotolii de director ANRE. Un deputat și șeful Curții de Conturi, printre pretendenți

9 persoane au fost admise la proba de interviu în cadrul concursului de selectare a candidaților la două funcții de...

Social16 ore în urmă

Secţia reanimare şi terapie intensivă din cadrul spitalului „V. Ignatenco”, inaugurată după reparație capitală

Secţia reanimare şi terapie intensivă din cadrul SCMC „V.Ignatenco” a fost inaugurată astăzi după reparaţie capitală. Cheltuielile pentru renovare, în...

Alegeri16 ore în urmă

Circumscripția 34, Anenii Noi / Portretele candidaților

La 26 decembrie 2018, a început desemnarea și înregistrarea candidaților la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova. Partidele și...

Advertisement

Electorala 2019

Alegeri19 ore în urmă

Circumscripția 33, Chișinău / Portretele candidaților

La 26 decembrie 2018, a început desemnarea și înregistrarea candidaților la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova. Partidele și...

Alegeri21 de ore în urmă

Circumscripția 1, Briceni / Portretele candidaților

La 26 decembrie 2018, a început desemnarea și înregistrarea candidaților la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova. Partidele și...

Alegeri22 de ore în urmă

Blocul electoral ACUM: Solicităm CEC să asigure dreptul de vot a 500 mii de cetățeni cu pașapoarte expirate

Blocul electoral ACUM solicită Comisiei Electorale Centrale să adopte de urgență o hotărâre prin care să asigure dreptul de vot...

Alegeri24 de ore în urmă

Alegerile parlamentare 2019/ Portretele candidaților

La 26 decembrie 2018, a început desemnarea și înregistrarea candidaților la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova. Partidele și...

Alegeri2 zile în urmă

Maia Sandu și Andrei Năstase, înregistrați de CEC

Co-președinta blocului electoral ACUM Maia Sandu a fost înregistrată astăzi în calitate de candidat la funcția de deputat pentru circumscripția...

Alegeri2 zile în urmă

Liderul unionist Vlad Bilețchi va candida la alegerile parlamentare pe listele Partidului Liberal

Președintele Asociației Unirea-ODIP, Vlad Bilețchi, va candida la alegerile parlamentare din 24 februarie pe listele Partidului Liberal. Anunțul a fost...

Alegeri2 zile în urmă

PSRM: Solicităm constituirea în circumscripțiile din Europa de Vest și Europa de Est câte o sută de secții de votare

Partidul Socialiștilor a solicitat astăzi într-o conferință de presă constituirea mai multor secții de votare peste hotarele țării, astfel ca...

Advertisement

Opinii

WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com