Vardanean: „Bumerangul aruncat de către fostul regim de la Tiraspol deja zboară înapoi”

În săptămâna care trecut aşa-numitul „KGB” (fostul MGB) de la Tiraspol a intentat un proces penal fostului şef al securităţii transnistrene, Vladimir Antiufeev, acesta fiind învinuit de depăşirea atribuţiilor de serviciu. Într-un comunicat de presă, emis de serviciile secrete de la Tiraspol, se menţionează că „în perioada decembrie 2011 – ianuarie 2012 din ordinul cetăţeanului Antiufeev, o parte a colaboratorilor serviciilor secrete docile lui, au distrus materiale secrete de serviciu şi documente strict confidenţiale al MGB-ului”. „KGB-ul” de la Tiraspol posedă informaţii şi despre abuzuri în sfera financiară săvârşite de Antiufeev.

Politologul şi analistul Ernest Vardanean menţionează pe blogul său că „timp de câţiva ani înalţii funcţionari ai MGB-ului au primit salarii de la serviciile secrete din Federaţia Rusă în dolari SUA, în pofida legilor transnistrene, care interzic operarea cu valută străine în calitate de remunerare a angajaţilor organelor puterii”. Vardanean menţionează că aceste informaţii au fost publicate pe internet doar o singură dată, în toamna anului 2011. Chiar dacă au produs mare vâlvă în societate, aceste date nu au fost nici confirmate, nici infirmate la Tiraspol.

Expertul atrage atenţia asupra declaraţiilor făcute de reprezentantul lui Şevciuk la Moscova, generalul Mihail Bergman, în care acesta îl acuză pe fostul lider separatist Igor Smirnov şi pe Vladimir Antiufeev de trafic de armament şi fiinţe umane. Bergman, de asemenea, a cerut Comitetului Rus de Investigaţii să prelungească termenul de anchetă intentat fiului mai mic al fostului lider separatist, Oleg Smirnov. Vardanean menţionează că „fostului regim de la Tiraspol s-a caracterizat tot timpul prin necumpătarea în afacerile financiare murdare şi intoleranţa faţă de orice încercări de critică aduse la adresa guvernării. În ultimii ani ai regimului smirnovist «capii de la Tiraspol nu mai simţeau pământul de sub picioare». Autorităţile transnistrene credeau cu adevărat în nemurirea, perfecţiunea şi impunitatea lor. În partea stângă a Nistrului nu era nici un secret uzinele în care se producea armament, băncile din occident în care erau depuşi banii «câştigaţi cinstit», off-shore-urile în care erau înregistrate aproape toate întreprinderile (pentru cei foarte curioşi menţionez: Cipru, Gibraltar, Irlanda, Liechtenstein, Insulele Virgine etc.)”.

Expertul subliniază că aceste lucruri nu reprezentau un secret pentru autorităţile de la Chişinău, Ucraina şi Rusia. Ceea ce însă a umplut paharul răbdării conducerii de la Kremlin în ceea ce priveşte problemele create de Smirnov au fost delapidările în masă ale ajutoarelor umanitare oferite regiunii transnistrene.
Dup cum afirmă Vardanean, autorităţile ruse ştiu unde se află Oleg Smirnov, însă aşteaptă ca acesta să iasă singur la iveală. Politologul evită să se pronunţe asupra unui eventual arest al lui Antiufeev, însă ţine să menţioneze că el nu crede în coincidenţe: adresarea lui Bergman făcută în aceeaşi zi cu procesul intentat de KGB-ul transnistrean împotriva lui Antiufeev.

Vardanean este de părere că dacă organele ruse ar cerceta detaliat cazul lui Oleg Smirnov, ar ajunge la concluzia că „fostul securist atotputernic pe departe nu a jucat cel mai important rol «în misiunea delicată» a regimului transnistrean”. Bumerangul aruncat acum 20 de ani de către fostul regim de la Tiraspol deja zboară înapoi, concluzionează Vardanean.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare