August 2020. Unde și cum pot călători moldovenii

Au mai rămas zile numărate până se termină, oficial, în calendar, vara. Mulți dintre noi încă speră că ar putea să călătorească peste hotarele Republicii Moldova, să ajungă pe malul mării și să mănânce gustoșenii. Totuși, pandemia de coronavirus nu s-a sfârșit și continuă să limiteze intrarea în țările preferate ale moldovenilor.

Cu toate acestea, prin acest articol nu te încurajăm să părăsești Republica Moldova, pentru că acasă se atestă o „stare de stagnare în combaterea COVID-19”, potrivit asociației ADEPT. Mai mult, premierul Ion Chicu a declarat luni, 3 august, că „evoluția este negativă. Este a doua săptămână când numărul de cazuri crește. În aceste condiții, este necesar să menținem restricțiile. Vom analiza, în continuare, evoluția infecției de COVID-19. În caz de necesitate, s-ar putea să venim cu alte măsuri care ar diminua riscul infectării”.

Totuși, înainte să te pornești în România, Bulgaria, Ucraina, Turcia, Grecia sau Italia, consultă textul de mai jos cu privire la condițiile de intrare.

România

Din păcate, nu poți ajunge deocamdată la mare în Vama Veche, pentru că România interzice intrarea cetățenilor Republicii Moldova, cu excepția celor care muncesc și studiază în țară. În schimb, poți intra în România dacă ești cetățean român. Cu toate acestea, va trebui să respecți regimul de autoizolare pentru 14 zile, după intrarea în țară. 

Poți să ajungi în România cu mașina proprie sau cu microbuzele care fac curse regulate.

România, 5 august, 2020:

2 521 decese, în total

2 942 cazuri la un milion de cetățeni

Bulgaria

În anii trecuți, stațiunile din Bulgaria Sunny Beach și Golden Sands găzduiau și mulți turiști moldoveni cărora le place ALL-inclusive-ul. Anul acesta, moldovenii pot ajunge acolo doar cu anumite condiții. Principala condiție este să prezinte testul PCR negativ la COVID-19 în limba engleză, efectuat cu cel mult 72 ore înainte de intrarea în Bulgaria.

Pentru tranzitarea României, autoritățile de frontieră vor solicita documentele care să demonstreze scopul șederii în Bulgaria cum ar fi rezervarea la hotel, asigurarea medicală, testul negativ și documentele de călătorie. Poliția de Frontieră recomandă ca tranzitul, care nu va depăși 36 de ore, să fie efectuat pe culoarul de tranzit aprobat de autoritățile române pentru transportul rutier: Leușeni, Albița, Tecuci, Focșani, Buzău, București, Giurgiu, Ruse.

Poți să ajungi în Bulgaria cu mașina personală sau cu autocarele care fac curse regulate din Chișinău.

Dacă locuiești în România și ești și cetățean român, ca să intri în Bulgaria nu mai este nevoie să prezinți testul la COVID-19.

Bulgaria, 5 august 2020:

415 decese, în total

1 788 cazuri la un milion de cetățeni

Ucraina

Ca să ajungi la mare, cel puțin în Odesa, Ucraina trebuie să respecți următorii pași: 


1. să descarci aplicația „Dii vdoma” în care să indici numărul de telefon (doar la operator din Ucraina) și adresa la care urmează să fii în autoizolare;

2. după traversarea frontierei, ai 24 de ore la dispoziție ca să ajungi la locul unde te vei autoizola;

3. în aceste 24 de ore trebuie să faci un test la COVID-19 la un laborator din lista aprobată de Centrul de Sănătate Publică. Nu sunt acceptate testele făcute în Republica Moldova.

4. în timpul testului, trebuie să prezinți laboratorului numărul de telefon indicat în aplicația menționată mai sus;

5. după efectuarea testului, trebuie să te duci la locul unde te autoizolezi și să indici în aplicație faptul că ai ajuns la locul destinației;

6. rezultatul va fi gata după 24-48 de ore de la efectuarea testului;

7. trebuie să le ceri laboratorului să expedieze rezultatul negativ la Centrul de Sănătate Publică, indicând numărul de telefon indicat în aplicație;

8. la rândul său, Centrul de Sănătate Publică colectează datele din baza de date electronică unificată și transmite aplicației mobile „Dii Vdoma” informațiile despre încetarea autoizolării;

9. în acest fel, turistul vede în aplicația sa mobilă „Dii Vdoma” dacă autoizolarea este anulată automat și el / ea poate părăsi locul în care s-a autoizolat. Citește toate regulile pe visitukraine.today

Mai mult, trebuie să cumperi o poliță de asigurare din Ucraina sau de la o companie internațională care are filială în Ucraina, care va servi drept garanție pentru achitarea cheltuielilor legate de tratarea coronavirusului COVID-19.

Deocamdată, poți să ajungi la Odessa cu mașina proprie sau cu microbuzele regulate care circulă încolo. Din păcate, transportul feroviar rămâne sistat. 

Update: 

Începând cu 13 august 2020, printre condițiile de traversare a frontierei moldo-ucrainene este și prezentarea la punctele de trecere a rezultatului negativ al testării COVID-19 (prin metoda PCR). Acesta urmează a fi efectuat în laboratoarele din Republica Moldova nu mai târziu de 48 ore de la data traversării frontierei, într-o limbă de circulație internațională (preferabil în limba rusă sau engleză). Ministerul de Externe precizează că mecanismul respectiv prevede exceptarea cetățenilor străini de la obligația izolării la domiciliu sau carantină la intrarea în Ucraina în baza prezentării rezultatului negativ al testării COVID-19 (prin metoda PCR).

Cetățenii Republicii Moldova care nu vor prezenta la punctele de trecere rezultatul negativ al testării COVID-19 (prin metoda PCR) vor fi obligați să se izoleze la domiciliu (la rude, prieteni, spații arendate) sau să fie plasați în carantină (spații de observație) pe o perioadă de 14 zile, cu instalarea aplicației „Acțiune acasă” în telefonul mobil personal.

Ucraina, 5 august 2020:

1 788 decese, în total

1 727 cazuri la un milion de cetățeni

Turcia

Cetățenii Republicii Moldova au undă liberă să plece, să zboare și să înoate spre Turcia. Cei ce vor manifesta simptome vor fi supuși testului la COVID-19. Persoanele care vor fi testate pozitiv la COVID-19 se vor trata în Turcia. La intrare în Turcia, vei fi obligat să îndeplinești un formular cu privire la locul aflării în țară.

În Turcia poți să ajungi cu ușurință pe cale aeriană. În funcție de ziua în care zbori, prețul unui bilet pentru o singură direcție începe de la 85 de euro și se ridică până la 145 de euro.

Totuși, există anumite reguli pe care trebuie să le respecți. Pasagerii sunt obligați să poarte mască de protecție în timpul aflării în avion și pe aeroport. La intrare în Turcia toate persoanele vor fi supuse controlului medical.

Turcia, 5 august 2020:

5 765 decese, în total

2 783 cazuri la un milion de cetățeni

Grecia

Grecia nu permite intrarea cetățenilor străini, non-UE până pe 14 august, inclusiv pentru moldoveni.

Ceilalți cetățeni sunt obligați, cu cel puțin 24 ore înaintea efectuării călătoriei, să completeze un formular electronic de localizare al pasagerilor (Passenger Locator Form), prin intermediul căruia autoritățile să poată asigura evidența călătorilor. După completare, vei primi un cod unic pe care trebuie să-l păstrezi și să-l prezinți autorităților de frontieră atunci când o să intri în Grecia. Formularul este disponibil în limba engleză la adresa https://travel.gov.gr/#/. Potrivit informației comunicate de autoritățile elene, în baza codului respectiv, vei fi testat obligatoriu, iar după testare, până la aflarea rezultatului, trebuie să te izolezi acolo unde ai indicat mai devreme. În funcție de rezultat, pozitiv – vei fi obligat să stai 14 zile în autoizolare, negativ – fără carantină.

Totuși, dacă ești și cetățean român, începând cu data de 28 iulie 2020, la intrare în Grecia trebuie să prezinți testul negativ la COVID-19 făcut cu maximum 72 de ore înainte.

Prezentarea, la frontierele aeriene, a unui certificat care să ateste rezultatul negativ al testului COVID-19 nu exclude procedura testării aleatorii și nici completarea formularului electronic PLF/Passanger Locator Form și prezentarea codului QR. 

Deocamdată, în Grecia poți să ajungi doar cu mașina personală.

Grecia, 5 august, 2020

209 decese, în total

466 cazuri la un milion de cetățeni

Italia

În prezent, cetățenii Republicii Moldova pot intra în Italia doar dacă dețin un permis de ședere pe teritoriul acestei țări sau a unei țări membre a UE și dacă în ultimile 14 zile nu au vizitat sau tranzitat teritoriul celor 16 state anunțate anterior (Armenia, Bahrain, Bangladesh, Brazilia, Bosnia și Herțegovina, Chile, Kuweit, Macedonia de Nord, Moldova, Oman, Panama, Peru, Republica Dominicană, Sebia, Kosovo și Muntenegru).

La 30 iulie 2020, Guvernul Italiei a prelungit starea de urgență pâna la 15 octombrie curent. Cu alte cuvinte, se menține interzicerea intrării în Italia pentru persoanele care în ultimile 14 zile au vizitat sau tranzitat Republica Moldova.

Excepție se face pentru cei care călătoresc în scop de lucru sau de studii.

Dacă ești și cetățean român/bulgar/italian, dar nu ai fost în ultimile 14 zile prin Republica Moldova, poți călători liber în Italia.

Primul comentariu și reportajele făcute de către presa italiană arată că oricum moldovenii intră cu pașaportul biometric în Italia, dând mită. Jurnaliştii de la cotidianul La Repubblica au realizat un reportaj în parcările din sudul Romei, unde sosesc aceştia. 

„Moldovenii ajung în Italia fără nicio problemă, pe cale terestră, cu autocare pe care apare scris „cursă ocazională”. Dar nu este ocazional mai deloc. Este un trafic organizat și eficient, la prețuri mici și care, din câte am aflat chiar de la călători, este alimentat de corupția polițiștilor de frontieră din România care primesc bancnote ascunse în paginile pașapoartelor”, transmite rotalianul.com cu referire la publicația italiană. 

Potrivit sursei citate, cetățenii moldoveni ies din R. Moldova prin punctul de trecere a frontierei Giurgiulești, prin urmare, polițiștii de frontieră români din Galați ar fi cei care primesc mită pentru a închide ochii la trecerea autocarelor.

„Pot să fie 50 de euro, dar și mai mult, depinde de polițist și de cât decide și șoferul să bage în buzunar. Vorbim de cel puțin 3.000 de euro pe lună care intră în buzunarele agentului vamal, o sumă considerabilă. Și odată intrați în Europa nu mai există niciun pericol, autocarele nu sunt oprite niciodată”, explică sursa.

Italia, 5 august, 2020

35 171 decese, în total

4 109 cazuri la un milion de cetățeni

Voi călători anul acesta? Află răspunsul în testul făcut de The New York Times

Înainte de a pleca în călătorie peste hotarele Republicii Moldova, verificați iatatravelcentre.com pentru a vedea dacă țara în care vă porniți vă primește. IATA Centru de Călătorie reprezintă site-ul oficial al Asociației de Transport Aerian Internațional.

Ca să înțelegi de ce majoritatea țărilor din această listă nu permit intrarea sau o fac condiționat, vezi cifrele pentru Republica Moldova.

Republica Moldova, 5 august, 2020

810 decese, în total

6 401 cazuri la un milion de cetățeni

Din 2016 scriu despre drepturile femeilor, violența domestică și hărțuire sexuală. Apoi mă concentrez pe democrația locală, reforma administrației publice și pe cum oamenii din sate pot avea condiții mai bune de trai. Îmi pun întrebări despre ce ne doare pe noi, ce iubim și ce ne face mai puternici, iar răspunsurile le găsesc în istoriile umane care apar pe Moldova.org.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.