Un tânăr de 21 de ani a fost condamnat la 24 ani de închisoare. Și-a înjunghiat mortal doi amici

Curtea de Apel Chişinău a agravat sentinţa unui tânăr, care în toamna anului trecut şi-a omorât doi prieteni, aplicându-i o pedeapsă definitivă de 24 de ani închisoare în penitenciar de tip închis.

De asemenea, acesta a fost obligat de a achita în contul reprezentanţilor victimelor a unui prejudiciu moral şi material de 326 mii de lei.

Cazul, a avut loc în dimineaţa zilei de 2 septembrie 2018, într-un apartament de pe strada Trandafirilor, din sectorul Botanica.

Potrivit probatoriului, inculpatul şi victimele făcuse cunoştinţă în ajun, la o discotecă din capitală, după care au mers împreună acasă la una dintre victime.

Profitând de faptul că bărbaţii au adormit sub influenţa alcoolului, inculpatul i-a înjunghiat mortal, după care a sustras din apartament bunuri estimate la peste 37 de mii de lei, părăsind ulterior locul faptei.

Corpurile victimelor, de 30 şi 31 de ani, au fost depistate a doua zi după tragedie, de mama unuia dntre aceştia.

Inculpatul a fost identificat şi reţinut la scurt timp, iar până la condamnare s-a aflat în arest.

Acesta are 21 de ani, este locuitor al raionului Cantemir şi mai este vizat în alte patru cauze penale pentru comiterea mai multor tâlhării şi jafuri.

Decizia este executorie, însă poate fi supusă recursului la Curtea Supremă de Justiţie.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.