Un fost șef–adjunct al unei direcții de la INI, condamnat la o amendă de 90 000 lei

Instanța de judecată a condamnat șeful–adjunct al unei direcții din cadrul Inspectoratului Național de Investigații, recunoscându-l vinovat de trafic de influență. Acesta a fost condamnat la o pedeapsă sub formă de amendă în mărime de 90 000 lei.

Procuratura Anticorupție a precizat că a transmis în judecată cauza penală în care a fost implicat polițistul, conform materialelor căreia, acesta a pretins mai multe sume de bani de la un agent economic, firma căruia figura într-un dosar de evaziune fiscală.

În schimbul banilor, polițistul susţinea că va influența ofițerii de investigație și procurorii din cadrul oficiului Ciocana, care efectuau urmărirea penală în cauza în care erau reținuți administratorii agentului economic învinuit de evaziune fiscală.

El promitea să asigure eliberarea acestora din arest, cu ulterioara scoatere de sub urmărire penală și clasarea cauzei penale.

În cadrul urmăririi penale, procurorul a înaintat către IGP un demers de suspendare din funcție a factorului de decizie vizat. Acesta și-a recunoscut pe deplin vinovăția, încheind un acord de recunoaștere a vinovăției, fapt ce a permis disjungerea cauzei din dosarul de bază și expedierea în instanța de judecată pentru examinare în procedură specială.

Instanța de judecată a menținut sechestrul aplicat asupra bunurilor condamnatului.

Sentința este cu drept de apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.