Un bărbat din Ialoveni, condamnat la 20 ani de închisoare pentru violul propriei fiice

Un bărbat din satul Costeşti, raionul Ialoveni, a fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru violul propriei fiice.

Procurorii au demonstrat că, în intervalul decembrie 2016 – februarie 2018, prin constrângere fizică şi psihică, inculpatul şi-a abuzat sexual fiica minoră, în vârstă de 14 ani.

Mama fetei se afla de mai mulţi ani la muncă peste hotare, iar fetiţa cu fratele mai mic au rămas în grija tatălui.

Fiind ameninţată de către acesta să nu spună nimănui despre experienţele sale, copila a tăcut mai bine de un an, până când a îndrăznit să-i povestească mătuşei sale despre coşmarul prin care a trecut.

Femeia i-a alertat pe oamenii legii.

Bărbatul, în vârstă de 32 de ani, a fost reţinut şi până la sentinţă fiind cercetat în arest. El nu şi-a recunoscut vina în comiterea infracţiunilor incriminate.

Sentinţa este cu drept de atac în modul stabilit de lege.

Potrivit unui studiu realizat de Procuratura Generală, în cursul anului 2018 a fost înregistrată o majorare a numărului de cazuri în care copiii au devenit victime ale infracţiunilor cu caracter sexual şi infracţiunilor contra vieţii şi sănătăţii.

Au fost 373 urmăriri penale pe fapte de abuz sexual, faţă de 332 de cazuri iniţiate în anul 2017.

Studiul mai arată că în 58 de cazuri copiii au fost abuzaţi în familie (de către concubinul mamei – 14 cazuri, părinţi biologici – 8 cazuri, bunel – 2, frate – 2; alte rude – 5 şi minori-27).

Totodată, au fost pornite 86 cauze penale privind infracţiunile contra vieţii şi sănătăţii, în care au figurat 91 copii victime.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.