Connect with us
"
"

Justiție

Un bărbat din Făleşti, condamnat la 10 de ani de detenţie pentru violul fiicei sale vitrege de nouă ani

Publicat

pe

Un bărbat din raionul Făleşti a fost condamnat la 10 de ani de detenţie pentru violul fiicei sale vitrege, care era minoră.

Potrivit probelor prezentate de procurori, totul s-a întâmplat în toamna anului 2018, când bărbatul şi-a lovit şi abuzat sexual fiica, în vârstă de 9 ani.

Totul a avut loc în timp ce mama fetei, era plecată la muncă în tura de noapte, iar victima cu fratele mai mic rămâneau în grija tatălui.

Adevărul a ieşit la iveală peste câteva zile, când fetiţa i-a povestit dirigintei despre calvarul prin care a trecut, profesoara anunţând poliţia, pe acest caz fiind pornită o cauză penală, iar agresorul reţinut.

Fiind audiat de procurori, bărbatul, în vârstă de 29 de ani, şi-a recunoscut pe deplin vina. Acesta concubina cu mama fetiţei de 6 ani şi anterior a mai fost judecat pentru violenţă în familie.

Sentinţa nu este definitivă, ea poate fi atacată în instanţa ierarhic superioară.

Jurnalistă și știristă din fașă, convertită în om creativ din obligație. Are o memorie fără de preț și păstrează în ea detalii picante despre toți politicienii din Moldova, dar și membrii redacției.

Justiție

Un vlogger român a instigat la viol. S-a lăsat cu revolte, contracte pierdute și anchetă penală

Publicat

pe

PE SCURT

Un vlogger popular din România, cu peste 850 de mii de abonați pe Youtube, a rămas fără contracte, a ajuns în centrul unui scandal mediatic și apoi în atenția poliției. Băiatul a instigat public la violarea unei minore, astfel a promovat și consolidat o deja existentă cultură a violenței împotriva femeilor.

PE LUNG

Vloggerul din România Alexandru Bălan, cunoscut în mediul online drept „Colo”, a intrat în atenția presei, a societății civile și a polițiștilor după ce în spațiul public a apărut un video în care acesta instigă la săvârșirea unui viol asupra unei minore. 

În unul dintre videoclipurile sale de pe Youtube vloggerul vorbește despre adolescente și spune că unele dintre ele merită „să le dai cu palmele, să le ții cu capul de pereți, să le pui piciorul în față”.

Videoul a stârnit un val de reacții în mediul online românesc și nu numai.

Zilele acestea am primit zeci de mesaje care ne atrăgeau atenția asupra declarațiilor îngrozitoare ale ”vloggerului”…

Geplaatst door Centrul FILIA op Dinsdag 2 juni 2020

Centrul Filia, care militează pentru respectarea drepturilor femeilor, a depus o plângere penală pentru: 

  • instigare publică la săvârșirea infracțiunii de viol, agresiune sexuală și act sexual cu un minor;
  • incitare la ură sau discriminare.

„În urma informațiilor apărute în media, cu privire la anumite declarații ale unui bărbat ce activează în zona online, Direcția Generală de Poliţie a Municipiului București s-a sesizat din oficiu și a demarat verificări pentru stabilirea situației de fapt și de drept”, a precizat Poliția București, conform Mediafax.

Tot ieri a fost creată o petiție în care se colectează semnături pentru ștergerea conturilor de pe Youtube, Facebook și Instagram care îi aparțin lui Bălan.

Cine este Alexandru Bălan

Alexandru Bălan este un vlogger popular de 28 de ani din București care avea, până în momentul publicării clipului video despre care îți povestesc mai sus, peste 850 de mii de abonați. 

Tânărul a absolvit liceul, specializarea de electrician și lăcătuș mecanic, având și studii postliceale în domeniul urbanismului și cadastrului. Vloggerul are o relație de aproape 6 ani cu Alexandra Anghel (24 de ani), dar asta nu-l împiedică să mărturisească că este atras de fetele de liceu, scrie Capital.ro.

Vloggerul își afișează viața personală pe youtube, mașina personală, face clipuri despre adidași, despre telefoane, jocuri, despre cum reacționează el la manele, despre cât de mult urăște să stea la coadă în magazine. 

Doar din monetizarea pe YT Alexandru Bălan a luat peste 1600 de euro în luna februarie. În anul 2018, acesta câștiga lunar și peste 5 mii de euro, ajungând chiar și la 7 mii. Cu toate acestea, tânărul are venituri și din contractele cu diferite companii.

După scandal și după ce mai mulți parteneri au anulat contractele cu el, Alexandru a șters videoclipul și a publicat un video în care-și cere scuze. Clipul este făcut acum multă vreme și atunci nu aveam cea mai bună gândire, nu aveam acest număr de abonați, nu știam că mă adresez unui public atât de fraged. Eram în goana după like-uri, după vizualizări, îmi doream să se uite foarte mulți oameni la mine”, spune vloggerul.

Cu toate acestea, internauții continuă să-l critice, spunând că acesta nu a fost sincer și că scuzele sale se adresează unui public restrâns. Unii au observat că vloggerul probabil va monetiza și videoul în care își cere scuze.

Geplaatst door Casiana Maria Horobeanu op Dinsdag 2 juni 2020

Și Centrul Filia, care promovează drepturile femeilor și egalitatea de gen, a scris că declarațiile scandaloase nu sunt acte izolate. Centrul a primit numeroase clipuri în care Alexandru Bălan avea un limbaj mai mult decât jignitor și periculos la adresa femeilor. Alți utilizatori de pe youtube au distribuit filmulețe în care vloggerul are un limbaj vulgar și lipsit de respect atât față de prietena lui, cât și față de toate femeile, în general.

Publicul său e format în majoritate de adolescenți, iar acest lucru reprezintă o circumstanță agravantă pentru faptele sale.

Centrul îi reamintește lui Alexandru că sexul fără consimțământ reprezintă viol, că 1 din 4 femei din România a fost agresată de partenerul său sau de fostul partener, că o persoană de 28 de ani (vârsta sa actuală) care întreține relații sexuale cu fete de 14-15 se numește simplu, pedofil.

Pe această cale, Centrul cere tuturor firmelor care încă colaborează cu Alexandru Bălan să înceteze colaborarea.

Astfel de fapte nu trebuie să rămână nepedepsite. Alexandru Bălan nu face altceva decât să promoveze și să consolideze o deja existentă cultură a violenței împotriva femeilor în România, spune Centrului Filia care promovează drepturile femeilor.

Citește mai departe

Justiție

Dosarul Colectiv / 13 oameni ar putea face închisoare

Publicat

pe

De către

PE SCURT

Tribunalul București a pronunțat luni sentința în dosarul Colectiv. Conform deciziei judecătorești, 13 persoane, printre care fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone, au fost condamnate la ani grei de închisoare, iar alte trei persoane vor face muncă în folosul comunității fie vor plăti amenzi considerabile.

Decizia Tribunalului Bucureşti nu este definitivă.

PE LUNG

La peste 4 ani de la tragedia de la Colectiv, care a luat viața a 65 de oameni și aproximativ 150 de persoane au fost spitalizate, a generat demisii la nivel înalt, rețineri și trimiteri în judecată. De asemenea, s-a modificat legislația, iar la 21 ianuarie 2018, la aproape 3 ani a intrat în vigoare Legea nr.28/2018 pentru completarea Legii nr.307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor.

Astăzi, însă, Tribunalul de la București a luat o decizie, deși cu drept de apel.

Astfel, fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone a fost condamnat la 8 ani și 6 luni închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în legătură cu eliberarea autorizațiilor de funcționare pentru club.

Cei trei patroni ai clubului Colectiv – Alin George Anastasescu, Paul Gancea și Costin Mincu, au primit câte 11 ani și 8 luni închisoare, pentru ucidere din culpă în formă agravantă, vătămare corporală din culpă în formă agravantă și neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.

Daniela Niță, patroana firmei de artificii Golden Ideas Fireworks Artists, a fost condamnată la 12 ani și 8 luni de închisoare cu executare. În același dosar, pirotehniștii Viorel Zaharia și Marian Moise au primit 9 ani și 8 luni de închisoare, respectiv 10 ani. De asemenea, Cristian Niţă, director al firmei de artificii, a primit 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare.

Citește și „4 ani de la Colectiv. Ce s-a schimbat și ce a învățat Moldova din asta”

George Matei și Antonina Radu, cei doi pompieri de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Bucureşti care au verificat clubul Colectiv fără a lua măsurile legale în privința respectării normelor PSI, au fost condamnați la câte 9 ani și 2 luni de închisoare.

Aurelia Iofciu (șefa Serviciului autorizări comerciale din Primărie) a primit 8 ani de închisoare, Larisa Luminița Ganea (consilieră superioară) – 7 ani, Ramona Sandra Moțoc (referentă superioară) – 3 ani de închisoare cu suspendare. În cazul Ramonei Moțoc, instanța a dispus prestarea a 90 de zile de muncă în folosul comunității.

SC Colectiv Club SRL și SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL, acuzate de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, au fost condamnate la 470 zile amendă, cu o sumă corespunzătoare de 5.000 de lei amendă pe zi. De la SC Colectiv Club SRL a mai fost confiscată și suma de 62.298 lei.

Decizia Tribunalului Bucureşti nu este definitivă.

Citește mai departe

Justiție

Tată și fiu din Telenești – trimiși după gratii pentru omorul unei mame, care a încercat să-și salveze fiica de la moarte

Publicat

pe

De către

PE SCURT

Un bărbat din Telenești și fiul acestuia au fost condamnați la 21 și respectiv 19 de ani de închisoare pentru omorul cu deosebită cruzime al unei femei, care a încercat să-și salveze fiica de la moarte.

Potrivit Procuraturii, tatăl și fiul acestuia au acționat de comun acord, atunci când s-au înarmat cu cuțit și nunchaku (armă folosită în artele marțiale) și au intrat în curtea victimei, cu scopul de a-i lua viața.

PE LUNG

În timp ce fiul o ținea pe victimă, tatăl i-a aplicat lovituri cu ambele arme. Însă, în acele momente a intervenit mama acesteia, care strigase pentru ca să-și protejeze fiica. Atunci, făptașii s-au schimbat cu rolurile: fiul, care inițial o imobilizase pe victimă, a continuat fapta tatălui, cu pumnii și picioarele, iar tatăl a pătruns în locuința mamei victimei, unde a omorât-o cu deosebită cruzime, chiar dacă, de această dată, fiica acesteia a încercat să intervină pentru ca să-și salveze mama.

Făptașii au fost condamnați la închisoare, dar au atacat sentința
Procurorii au cerut instanței de judecată condamnarea ambilor făptași.

Astfel, tatăl a fost condamnat pentru aceste fărădelegi la ispășirea pedepsei cu închisoare pentru un termen de 21 ani și obligat să plătească 240 mii de lei pentru prejudicii morale și materiale. Fiul acestuia a fost condamnat la 19 ani închisoare și obligat să plătească suma de 180 mii lei. Suplimentar, ambii făptași au fost obligați să plătească peste 70 mii de lei pentru funeralii, cheltuieli judiciare, asistență juridică.

Făptașii, însă, au atacat sentința, pe motiv că tatăl ar trebui să primească o pedeapsă mai blândă, iar fiul trebuia eliberat de răspundere, așa cum nu ar fi comis această faptă. Totuși, Curtea de Apel Chișinău a menținut sentința și va pronunța decizia motivată la data de 9 octombrie 2019.

Decizia este executorie, dar cu drept de atac la Curtea Supremă de Justiție.

Citește mai departe
Advertisement

Ultimele știri

Cultură20 de minute în urmă

Neesențialii: artiștii

Ei sunt oamenii care și-au pus talentul și toată dedicarea la bătaie și au încercat să-și creeze o viață bună...

Social4 ore în urmă

8 iulie 2020. COVID-19, PE SCURT: Circa 370 de studenți de la Medicină sunt implicați în lupta anti-COVID

Moldova.org îți aduce în fiecare zi doar cele mai importante informații pe care trebuie să le știi despre coronavirus în...

Social22 de ore în urmă

Pandemia în Italia: „Cu toții a trebuit să învățăm o lecție”

Acuzată că a reacționat prea târziu, că a permis răspândirea virusului COVID-19 prin întreaga Europă, după cinci luni de luptă...

Divertisment23 de ore în urmă

Va interzice Putin curcubeul?

PE SCURT Pe 3 iulie, la o întâlnire dintre Vladimir Putin și membrii grupului de lucru pentru amendamentele la Constituție,...

SocialO zi în urmă

7 iulie 2020. COVID-19, PE SCURT: 235 cazuri noi de infectare și opt decese

Moldova.org îți aduce în fiecare zi doar cele mai importante informații pe care trebuie să le știi despre coronavirus în...

Educație2 zile în urmă

Masterand pe Zoom. Cum am susținut teza pe timp de pandemie

Pe 11 martie 2020, în momentul în care în Republica Moldova era înregistrat deja cel de-al treilea caz de COVID-19,...

Social2 zile în urmă

Trei știri bune: Film în pod, chipsuri sănătoase și solidaritate împotriva virusului

Pe urmele lui Zaharia Cușnir Astăzi va avea loc premieră unui film în care regizorul Victor Galușca reconstruiește momentul în care au fost găsite legendarele negative...

Advertisement

Politică

Politică5 zile în urmă

Protest în regiunea transnistreană: „Noi nu vă limităm în totalitate”

PE SCURT Pe 2 iulie, în Râbnița a avut loc un protest după ce așa-zisele autorități transnistrene au anulat permisele...

PoliticăO săptămână în urmă

Ce înseamnă schimbările în Constituția Rusiei și cum ar putea influența regiunea transnistreană. Explicăm

PE SCURT De pe 25 iunie până pe 1 iulie are loc referendumul pentru modificarea Constituției Federației Ruse. În regiunea...

Politică2 săptămâni în urmă

COVID-19 în regiunea transnistreană. Trei sate moldovenești din stânga Nistrului au trecut în subordinea Tiraspolului?

PE SCURT Așa-zisele autorități transnistrene anunță că aproape 80% dintre cazurile de COVID-19 au fost tratate.  Thomas Mayr Harting, reprezentantul...

Politică3 săptămâni în urmă

COVID-19 în regiunea transnistreană. „Discriminare. Autoritățile moldovenești nu au anulat bacalaureatul pentru studenții din regiune”

PE SCURT Astăzi, 16 iunie, în regiunea transnistreană, se încheie starea de urgență, însă restricțiile rămân în vigoare. Acest lucru...

Istorie4 săptămâni în urmă

„Politicienii folosesc divizarea în societate, manipulând cu preferințele alegătorilor”, spune o doctoră în Științe Politice

PE SCURT Instalarea stării de urgență pare că a amplificat problemele politice și divergențele existente în societate, la fel ca...

Politică4 săptămâni în urmă

COVID-19 în regiunea transnistreană: Tiraspolul sugerează că s-a descurcat mai bine decât Chișinăul

PE SCURT Biroul Politici de Reintegrare a anunțat că au fost ridicate unele restricții de circulație pentru locuitorii satelor din...

Politică1 lună în urmă

COVID-19 în regiunea transnistreană / Autoritățile separatiste vor achita compensații de 23 euro antreprenorilor

PE SCURT În săptămâna trecută în regiunea transnistreană a fost prelungită starea de urgență, un bebeluș a fost testat pozitiv...

Advertisement

Opinii

iulie 2020
L Ma Mi J V S D
« iun.    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031