Un bărbat din Edineț a urcat beat la volanul unui VAZ, a spulberat un tânăr şi a fugit de la faţa locului

Un bărbat din raionul Edineţ  a fost condamnat la 11 ani de închisoare, după ce a urcat beat la volan, a accidentat mortal un tânăr și a fugit de la locul accidentului.

Deopotrivă cu pedeapsa închisorii, inculpatul a fost privat de dreptul de a conduce mijloace de transport timp de 5 ani.

Tragicul accident s-a produs în noaptea de 12 aprilie 2017, pe traseul central din satul Cuconeştii Noi, când inculpatul, fără a deţine permis de conducere a urcat beat la volanul unui VAZ.

Acesta a pierdut controlul asupra volanului şi a virat pe acostament, spulberând doi tineri, care erau frate şi soră.

Impactul a fost atât de violent, încât tânărul, în vârstă de 23 de ani, a decedat pe loc, iar sora acestuia, de 17 ani, a fost internată în stare gravă la spital.

Imediat după accident, inculpatul şi-a continuat drumul, fiind la scurt timp reţinut de oamenii legii.

Expertizele dispuse de procurori pe caz au concluzionat, că în momentul impactului, inculpatul, în vârstă de 29 de ani, conducea cu o viteză de peste 80 km/h.

La aplicarea sentinţei a fost luată în calcul şi pedeapsa aplicată anterior acestuia pentru o altă crimă, şi anume, vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii unei persoane.

Sentinţa este cu drept de atac.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.