Un avion rusesc cu 224 persoane la bord s-a prăbușit în Egipt!

Un avion rusesc care avea 224 persoane la bord s-a prăbușit astăzi dimineaţa în peninsula Sinai din Egipt. Potrivit presei de la Moscova, aeronava de tip Airbus A-321 decolase din Sharm el-Sheikh şi se îndrepta spre aeroportul Pulkovo, din Sankt Petersburg.. Toţi pasageri erau cetățeni ai Federației Ruse.

Avionul s-a pornit din Sharm el Sheikh la ora locală 6:21, iar 23 de minute mai târziu el a dispărut de pe ecranele radarelor.

Potrivit agentiei de presa TASS, înainte de a dispărea de pe ecranele radarelor, avionul rus a cerut permisiunea de a ateriza de urgenţă pe un aeroport din Cairo.

Surse de la aeroportul internaţional din Cairo au precizat ca aparatul se afla la o altitudine de peste 9.000 de metri atunci când comandantul a luat legătura cu dispecerii de zbor şi a cerut drept de aterizare din cauza unor defecţiuni la staţia radio. Imediat după aceasta legătura cu avionul s-a întrerupt.

Media egipteana scrie ca echipajele de cautare au ajuns la locul prabusirii, dar nu exista supravietuitori. La bord se aflau 217 pasageri, dintre care 17 copii, si 7 membri ai echipajului.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.