""
Connect with us
"
"

Externe

Ucraina i-a interzis reprezentantei Rusiei accesul la Eurovision! Julia Samoilova are interdicţie în Ucraina

Publicat

pe

Reprezentanta Rusiei, Iulia Samoilova, nu are voie să participe la Eurovision. Cântăreața are interdicție să intre timp de trei ani pe teritoriul Ucrainei, fiind inclusă pe lista persoanelor care reprezintă un pericol pentru securitatea statului ucrainean.

Reprezentantei Rusiei nu i se va permite participarea la Eurovision 2017, după ce autorităţile ucrainene au stabilit că, în 2015, la un an de la anexarea Crimeei de către Rusia, artista a intrat ilegal în Ucraina.

Mai exact, Samoilova a susţinut o serie de concerte în oraşul Kerch din Crimeea fără a intra în ţară trecând prin graniţa de facto cu teritoriul ucrainean. În conformitate cu legislaţia Ucrainei, autorităţilor le este permis să blocheze intrarea ei în ţară pe o perioadă de mai mulţi ani.

La rândul său, Rusia a criticat în termeni foarte duri decizia Ucrainei, spunând că decizia este „cinică și inumană”. În plus, Rusia e dispusă să boicoteze edițiile viitoare ale competiției, dacă reprezentantei de anul acesta îi este interzică participarea la concurs.

Cea de-a 62-a ediţie Eurovision se va desfăşura la Kiev, după ce cântăreaţa ucraineană de origine tătară Jamala a câştigat competiţia de anul trecut cu piesa „1944“. La Eurovision 2017 participă 43 de ţări, dintre care 18 concurează în prima semifinală, cea de pe 9 mai, iar 19 ţări luptă în cea de-a doua semifinală, de pe 11 mai.

loading...

Este angajată în domeniul media încă din 1999. Timp de 14 ani, a fost reporter la Agenția de Stat Moldpres, apoi a lucrat la Flux și portalul Arena. Face parte din echipa Moldova.org din 2014.

Citește mai departe
Advertisement

Externe

Luminile se sting pe o insulă din Canada pentru totdeauna. De ce guvernul plătește localnicii să se mute?

Publicat

pe

De către

PE SCURT

Aproape toți oamenii care trăiesc pe insula Little Bay din Newfoundland, Canada, vor pleca de acolo. Astfel, insula care găzduiește 54 de familii, în curând, ar putea rămâne pustie. Localnicii primesc bani din partea guvernului pentru a se muta, relatează The Guardian.

Ideea de relocare a populației le-a venit guvernanților din Canada în urmă cu 60 de ani. Atunci, ei au decis că îi costă prea scump întreținerea insulelor care nu mai sunt atractive economic.

PE LUNG

Insula Little Bay era recunoscută pentru pescuit și ca una dintre cele mai sigure regiuni din întreaga lume. Toți se cunoșteau între ei și nu găseai niciun localnic care să încuie ușa nici măcar dacă pleca în concediu pentru câteva săptămâni. Mai mult, mereu deschis și adesea fără proprietar în spatele tejghelei era și singurul magazin de pe insulă. Banii stăteau într-o cutie pe masă, iar cumpărătorii se autodeserveau, plăteau și tot singuri își luau restul. Toți cei de pe insula izolată trăiau în armonie, dar cu tot mai puține locuri de muncă și cu o populație îmbătrânită. 

Insula Little Bay are o istorie de peste două secole. Oamenii se ocupau cu pescuitul, care le permitea să se dezvolte, însă, odată cu reducerea populației de pești din zonă, au început să dispară și locurile de muncă. Astfel, tinerii au părăsit insula și au rămas doar cei mai în vârstă.

În anul 1953, guvernul canadian decide să aplice o politică de relocare a comunității pentru a ușura sarcina financiară a furnizării serviciilor către comunitățile de pescuit îndepărtate. Guvernanții au calculat că i-ar costa mai ieftin să plătească oamenii pentru a se muta decât costurile pe care le suportă pentru a livra servicii la fiecare gospodărie din insulele izolate. Potrivit autorităților, relocarea comunităților i-ar ajuta să economisească 20 de milioane de dolari pe parcursul a 20 de ani. 

În primii 20 de ani ai politicii au fost relocați rezidenții a peste 300 de comunități, unii spun că au fost forțați să plece, iar alții că nu au văzut o altă soluție. Același lucru se întâmplă și pe insula Little Bay, unde 90% din populație a votat pentru mutare. „Nu vreau să plec, dar nu am altă opțiune”, spune Ted Grimes, care și-a trăit toți cei 70 de ani pe această insulă. Tot aici au trăit părinții și bunicii lui, dar la referendumul de la începutul anului 2019 a votat pentru relocare, pentru că „nu am vrut să rămân singur pe insulă”, recunoaște el. În schimb, Grimes a primit peste 250 de mii de dolari drept recompensă din partea guvernului, iar acești bani îi va folosi pentru a-și cumpăra o căsuță în orașul Lewisporte, care are o populație de 3400 de oameni. „Lucrurile sentimentale, le iei cu tine, dar restul lași”, adaugă el.

Toți localnicii care au primit recompense trebuie să părăsească insula până la sfârșitul acestui an. Iar la 31 decembrie, energia electrică și apa vor fi oprite, iar serviciul de feribot va fi întrerupt. 

Astfel, pe insula Little Bay va rămâne doar doi oameni și un câine. Mike și Georgina Parsons vor fi singurii rezidenți permanenți ai insulei. La 53, respectiv 44 de ani, ei sunt cei mai tineri rezidenți ai insulei. Cei doi s-au mutat în comunitate cu câțiva ani în urmă, fiind atrași de ideea că vor trăi departe de zgomotele și aglomerația din orașele mai mari. 

„În fiecare săptămână pleacă cineva. Deși au votat să plece, oamenilor le este insuportabil de greu să își lase amintirile și să plece în altă parte”, povestesc soții Parson. Ei spun că atunci când lumina, apa și orice rețea de comunicație va fi oprită, ei vor folosi panouri solare, o fântână cu apă dulce, alimente stocate, vor avea o conexiune prin satelit și alte funcții off-grid care le vor asigura totul de ce au nevoie.

Când toți vor pleca și rețelele de comunicație vor fi deconectate, Mike și Georgina își vor trăi viața retrasă la marginea Atlanticului. Lăsați singuri vor asista la răsăritele aprinse ale orașului și la tăcerea moartă a nopților de iarnă.

loading...

Citește mai departe

Externe

Partidul Comunist Chinez a lansat un ghid de moralitate pentru cetățeni

Publicat

pe

PE SCURT

China a lansat noile orientări „morale” pentru cetățenii săi, în ceea ce privește educația civică și modul în care părinții trebuie să-și învețe copiii să sorteze gunoiul și eticheta adecvată pentru ridicarea pavilionului național, transmite The Guardian.

PE LUNG

„Planul pentru punerea în aplicare a construcției morale a cetățenilor în noua eră” solicită cetățenilor chinezi să fie onești și politicoși, să fie „civilizați” atunci când iau masa, când călătoresc sau vizionează o competiție sportivă și trebuie „să apere onoarea Chinei” în timp ce sunt în străinătate.

Instrucțiunile, focusate puternic pe promovarea patriotismului, se referă și la „eticheta națională” atunci când se intonează imnul național, când se ridică drapelul. De asemenea, aceste instrucțiuni trebuie respectate și de persoanele care se alătură Partidului Comunist Chinez la guvernare.

O asemenea etichetă ar trebui „să sporească atitudinea oamenilor față de partid și țară și să organizeze un sentiment colectiv de identitate și apartenență”, potrivit documentului, lansat de comitetul central al partidului și de consiliul de stat. De asemenea, a solicitat cetățenilor „să ducă mai departe spiritul lui Lei Feng”, un fost soldat care a fost foarte des folosit în campaniile de propagandă de partid din anii ’60.

Publicat duminică înaintea unei reuniuni majore de conducere, care a avut loc la Beijing, liderul chinez Xi Jinping a vorbit despre reducerea legitimității politice într-o perioadă în care Beijingul se confruntă cu protestele de la Hong Kong, dar și despre o economie încetinitoare și un război comercial prelungit cu SUA.

„Pe fondul unor schimbări profunde în situația internă și internațională și a unor schimbări profunde în dezvoltarea economică și socială a Chinei, politicile și reglementările și guvernanța socială nu sunt încă suficiente”, se arată în document. „Există încă multe probleme.”

Cea mai importantă regulă este ca cetățenii să trateze gândirea Xi Jinping ca „miezul” busolei lor morale civice. Spre deosebire de o versiune anterioară, lansată pentru prima dată în 2001, actualul ghid nu mai conține referințe la alți lideri din istoria țării, de la Mao Zedong la Deng Xiaoping.

Experții spun că documentul este un semn că activitatea de propagandă va fi amplificată, cu accent pe cum vede Partidul Comunist Chinez tradițiile naționale. De asemenea, va fi pus accent pe etică și cultură.

loading...

Citește mai departe

Ecologie

Cum un oraș britanic a reușit să renunțe definitiv la plastic

Publicat

pe

De către

PE SCURT

Comunitatea Cornwall din Marea Britanie a reușit să renunțe definitiv la paiele, tacâmurile, sticlele și cutiile din plastic de unică folosință. Astfel că, alte 330 de orașe își propun să o urmeze.

Anul trecut, Penzance a devenit primul oraș din Marea Britanie care a primit statutul de „fără plastic” de la Surfers Against Sewage (SAS). Surfers Against Sewage este o organizație de caritate pentru conservarea marină care lucrează cu comunități pentru a proteja oceanele, valurile, plajele și viața marină de deșeurile de plastic. A fost creat în 1990 de un grup de surferi corozi din satele St Agnes și Porthtowan de pe coasta de nord a Cornwallului. Organizația încearcă să încurajeze reducerea nu doar pungilor de plastic și folosirii cănilor de cafea căpptușite cu plastic, dar să unească comunități întregi care să aibă grijă de mediu.

PE LUNG

Emily Kavanaugh stă în magazinul ei de produse cosmetice naturale pentru piele de pe Chapel Street. „Iată, încearcă una”, spune Kavanaugh, înmânându-mi o bucată de material de ambalare, care este făcut din amidon de porumb. Deja de mai bine de un an, în Penzance nu se mai folosește plasticul, scrie The Guardian.

Inițiativa de a renunța total la plastic vine după ce în 2014, furtunile puternice au adus pe plajele Coastei Cornish tone de plastic. „Niciodată nu am văzut atâta plastic adunat într-un loc. Acolo găseai și periuțe de dinți, capace de la cănile de cafea, sticle. Era îngrozitor și atunci am început să îmi pun foarte multe întrebări”, își amintește activista Rachel Yates.

În oceane este mult mai mult plastic decât cel adunat pe plajele din Cornish. ONU a avertizat despre „daunele ireparabile” pe care le facem vieții marine aruncând plasticul, multe dintre acestea ajungând în mare, murdărind apa și intoxicând vietățile și alimentele. Centrul Național de Analiză și Sinteză Ecologică din California și Universitatea din Georgia au estimat că până la 10 tone de plastic intră în oceane în fiecare an. Anul trecut, în timpul unei curățenii naționale a peste 300 de plaje din Marea Britanie, Marine Conservation Society a găsit 718 bucăți de deșeu de plastic pe fiecare 100 m. „Această problemă o găsești peste tot. Cred că mai mulți dintre noi vrem să facem ceva în acest sens – ceva tangibil și real”, spune Yates, care s-a implicat activ în lupta împotriva plasticului.

După câteva luni frenetice de întâlniri, Yates a reușit să asigure orașului Penzance statutul de „fără-plastic”. De atunci, mai mult de 330 de comunități din toată țara au solicitat să urmeze direcția orașului. Până în prezent, 29 au obținut statutul, inclusiv Tynemouth.

Paul Shaw este directorul unei cafenele mai neobișnuite din Penzance, în spatele unei fațade art deco. „Cred că percepția publică s-a schimbat considerabil, în special, în ultimele 12 luni. Oamenii au început să înțeleagă că trebuie să schimbăm ceva, chiar dacă este mai greu”, spune el. Antreprenorul recunoaște că atunci când s-a alăturat mișcării de renunțare la plastic, afacerea lui a avut de suferit, pentru că mmai puțini clienți au fost de acord cu faptul că nu vor mai primi băuturile în pahare de unică folosință. „Au venit mai puțini clienți, dar asta e mai puțin important, când situația mediului este atât de gravă… Treptat oamenii au înțeles și ni s-au alăturat”, subliniază Shaw.

Nu putem spune că scepticismul lipsește în Penzance. Tipul din spatele ghișeului de la un fast food spune că nu poate folosi pentru ambalaj doar pungile din carton. „Apoi, nici nu toți clienții vor să plătească în plus pentru furculițele din lemn cu care vrem să le înlocuim pe cele din plastic”, spune acesta.

Rachel Yates lucrează acum pentru SAS în campania națională de recrutare a mai multor comunități fără plastic. Ea nu face nicio iluzie cu privire la amploarea sarcinii. „Chiar și în Penzance, avem încă localuri mari care dau căni și pungi de plastic”, spune ea. „Nu putem face asta peste noapte, dar trebuie să o facem pas cu pas. Sperăm să reușim să punem bazele pentru ceva durabil”, a punctat activista.

loading...

Citește mai departe
Advertisement

Ultimele știri

Sănătate10 ore în urmă

Cum un arhitect a inventat „plămâni artificiali” pentru planetă

PE SCURT Inovațiile inspiră și schimbă lumea. De data aceasta, vom vorbi despre pădurile verticale care pot salva orașele contaminate...

Opinii12 ore în urmă

Cum a fost discutată căderea Guvernului Maia Sandu pe Facebook

PE SCURT Guvernul condus de Maia Sandu a fost demis astăzi în urma unei moțiuni de cenzură înaintate de Partidul...

Politică12 ore în urmă

Guvernul Sandu a picat. Povestim pe scurt ce s-a întâmplat în Parlament

PE SCURT Guvernul condus de Maia Sandu a fost demis astăzi în urma unei moțiuni de cenzură înaintate de Partidul...

Cultură13 ore în urmă

Cum un grup de tineri belaruși încearcă să-și convingă concetățenii să-și vorbească limba

PE SCURT Limba belarusă este considerată inferioară în Belarus, de rând cu alte simboluri de stat. Această desconsiderare are o...

Educație14 ore în urmă

Cum Universitatea de Medicină a fost la un pas de a normaliza xenofobia

PE SCURT După ce autoritățile au destructurat o grupare specializată în producerea și comercializarea drogurilor din care făceau parte studenți...

Cultură16 ore în urmă

5 filme poloneze pe care să le vezi în următoarele zile la Chișinău

PE SCURT Cele mai interesante filme poloneze vor fi prezentate la Chișinău în cadrul Festivalului de Film Polonez CinePOLSKA. Evenimentul...

PoliticăO zi în urmă

Sandu vs PSRM. O nouă încercare de compromis a eșuat

PE SCURT Prim-ministra Maia Sandu a lansat astăzi o soluție de compromis Partidului Socialiștilor, care a înaintat moțiune de cenzură Executivului....

Advertisement

Politică

Politică2 zile în urmă

Maia Sandu spune că lui Dodon nu-i convine curățarea RM de scheme de corupție. Despre ce ar putea fi vorba

PE SCURT „Am văzut cum arată justiție politizată. Ceea ce îmi doresc este o justiție liberă. Ceea ce se invocă...

Partidul Acțiune și Solidaritate4 zile în urmă

Câte guverne din R.Moldova au căzut în urma moțiunii de cenzură. Va urma Guvernul Maia Sandu?

PE SCURT Deputații socialiști au înaintat astăzi moțiune de cenzură Guvernului condus de Maia Sandu. Aceasta după ce Executivul și-a...

Politică4 zile în urmă

10 lucruri pe care le spun protestatarii din fața Parlamentului

PE SCURT Un grup de persoane s-au adunat astăzi în afara clădirii Parlamentului pentru a sprijini Guvernul Maia Sandu, care...

Politică5 zile în urmă

La ce ar putea duce o eventuală moțiune de cenzură împotriva Guvernului

PE SCURT Incertitudine pe scena politică din Republica Moldova. După ce Guvernul și-a asumat răspunderea asupra proiectului de lege pentru...

Politică7 zile în urmă

Fiul este primar, iar mama – consilieră. Este sau nu conflict de interese?

PE SCURT În urma scrutinului din 3 noiembrie, se aud tot mai multe voci care vorbesc despre un eventual conflict...

PoliticăO săptămână în urmă

Cine este Ion Ceban și cât costă programul său de patru ani?

PE SCURT Este membru al Partidului Socialiștilor (dar declară că își va suspenda activitatea de partid după validarea mandatului), susține...

AlegeriO săptămână în urmă

Ceban a învins. Cum ar afecta asta parteneriatul dintre Sandu și Năstase

PE SCURT Analiștii politici se arată convinși că rezultate alegerilor locale din Capitală nu se vor lăsa fără supărări. Potrivit...

Advertisement

Opinii

noiembrie 2019
L Ma Mi J V S D
« oct.    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930