Tuncay Ozturk vrea o familie. Ce spune la două luni de la divorțul de Andreea Marin

Tuncay Ozturk, fostul soț al Andreei Marin, așteaptă ca noul an să fie unu mult mai bun decât cel care i-a adus desprțirea de Andreea Marin. ”Pentru noul an îmi doresc să nu fie ca anul care tocmai a trecut“ a declarat Tuncay într-un interviu la Antena 1.

După două luni în care a refuzat să vorbească despre cel mai comentat divorţ al anului, Tuncay Ozturk spune că cel mai greu i-a fost să tacă, scrie LIbertatea.

Întrebat dacă s-a mai văzut cu Andreea Marin după ce a divorţat, Tuncay a răspuns: ”Nu, de fapt nu vreau să răspund la această întrebare”.

Tuncay Ozturk vrea o familie, deși spune că momentan este singur: ”Nu există nimeni în viaţa mea şi nu am timp să mă gândesc la asta. Bineînțeles că planurile mele pe termen lung sunt să-mi întemeiez o familie. Dacă ar fi să aleg între Turcia și România, aș alege în continuare România”, a mai spus Tuncay.

Când a devenit soţul Andreei Marin, Tuncay Ozturk s-a mutat definitiv în România, iar acum are aici trei afaceri.

Anterior, Andreea Marin a fost invitată la emisiunea Andreei Esca de la Europa FM,  unde a făcut o declaraţie despre despărțirea de Tuncay Ozturk, care a uimit-o până și pe Andreea Esca. Atunci când știrista a întrebat-o pe „Zână”, de ce se căsătorește așa des, bruneta i-a răspuns râzând:”Nu am vrut să mă căsătoresc a treia oară. El a insistat”

Andreea Marin a anunțat la 27 octombrie că divorțează de soțul său, medicul turc Tuncay Ozturk, după trei ani de mariaj. Andreea Marin a mai fost căsătorită de două ori – cu Cristian Gheorghiţă și cu Ştefan Bănică Junior.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.