Trei elevi din Telenești au fost loviți peste cap de profesoare, pentru că nu și-au făcut temele. Ce au făcut părinții când au aflat

O fostă profesoară de limba rusă din cadrul Gimnaziului din satul Mihalaşa, raionul Teleneşti, tot ea şi directoare a respectivei instituţii de învăţământ, a fost condamnată la o amendă în marime de 17 mii de lei, cu privarea dreptului de a ocupa funcţii în domeniul învăţământului timp de 5 ani.

Verdictul a fost dictat după ce Procuratura din Teleneşti a demonstrat vinovăţia acesteia de comiterea tratamentului inuman şi degradant.

Astfel, în intervalul anilor 2014 – 2015, în timpul orelor de limbă rusă, profesoara a lovit de mai multe ori peste cap şi a folosit constant replici jignitoare faţă de trei elevi din clasa a V-a. În acest mod, profesoara a decis să-i pedepsească pe cei trei pentru că nu şi-au făcut temele pentru acasă, acţiuni care au avut loc în prezenţa colegilor de clasă.

Într-un alt caz, inculpata a impus cei trei minori să execute cîte o mie de genuflexiuni – efort fizic de intensitate exagerată, care a generat surmenajul excesiv al copiilor vizaţi, cauzându-le febră musculară cu rigiditatea muşchilor şi edem al coapsei.

Potrivit procurorilor, prin aceste acţiuni, inculpata le-a umilit elevilor demnitatea, le-a provocat intense dureri fizice şi suferinţe psihice, care reprezintă – tratamente inumane şi degradante.

Cazul a ieşit la iveală după ce unul dintre elevi le-a povestit părinţilor despre cele întâmplate, aceştia depunând o plângere la Procuratură, imediat fiind iniţiată o cauză penală pe acest fapt.

Fiind audiat în condiţii speciale, minorul a declarat că nu a fost unicul copil umilit, ci împreună cu încă doi colegi.

La demersul procurorilor, în anul 2015, profesoara a fost suspendată din funcţie, după care aceasta a părăsit teritoriul Republicii Moldova, fiind anunţată în căutare generală. În vara anului trecut, femeia, a revenit în ţară, procurorii reluând urmărirea penală şi demonstrând vinovăţia ei.

Sentinţa este cu drept de atac în condiţiile legii.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.