Tragedia din Riga: numărul celor decedaţi a ajuns la 54/ VIDEO

Numărul persoanelor decedate în urma tragediei din Riga, după ce un acoperişul unui centru comercial s-a prăbuşit, este în continuă creştere. Ultimele date arată că numărul acestora a ajuns la 54.

Potrivit postului Pervîi Canal, în seara zilei de ieri a avut loc încă o prăbuşire, a treia înregistrată. Din fericire, nimeni nu a avut de suferit. Salvatorii care lucrau printre ruine au reuşit să fugă.

Potrivit estimărilor, sub ruine ar putea fi încă 15 oameni. Lucrul însă nu se mişcă prea repede, aşa cum necesită mare atenţie. În orice moment, pereţii ar putea ceda.

Letonia a decretat trei zile de doliu începând cu ziua de sâmbătă. La locul tragediei vin sute de oameni. Zeci de voluntari au venit să împartă mâncare şi plapume. Rudele celor dispăruţi stau zi şi noapte în aşteptarea unor veşti. Pentru aceştia sunt aduse autobuze în care sunt dispuse saltele, ca oamenii să se poate odihni.

La locul tragediei au început lucrările experţilor. Versiunea de bază a producerii acesteia este nerespectarea normelor de construcţie. Tragedia s-a produs în noaptea de 21 noiembrie.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.