Terminalul de la Giurgiulesti incotro?

Recenta vizită a preşedintelui Vladimir Voronin în Azerbaidjan, pare să fi lăsat un gust amar actualei guvernări. Autorităţile azere nu s-au arătat entuziasmate de ofertele Chişinăului privind extinderea cooperării economice.
Aceasta în pofida semnării a trei acorduri de cooperare economică, inclusiv a Acordului moldo-azer privind colaborarea dintre cele două state în domeniul complexului energetic şi de combustibil. Documentul prevede stabilirea unor relaţii reciproc avantajoase, asigurarea securităţii energetice a părţilor prin dezvoltarea industriei extractive, de prelucrare a petrolului şi gazelor naturale. Conform acordului, părţile vor coordona şi dezvolta relaţiile tehnice de producere şi comerciale în sectorul de cercetare, explorarea zăcămintelor minerale şi a petrolului.
SOCAR face, în special, prospecţiuni maritime
Despre faptul că SOCAR (Compania Petrolieră de Stat din Azerbaidjan) ar urma să se ocupe de prospecţiuni geologice în Moldova se vorbeşte de mai mult timp. Acum doi ani specialişti ai companiei au fost în Moldova într-o vizită de documentare. Acum însă este vorba despre iniţierea unor prospecţiuni serioase, unde e nevoie de investiţii importante. Un impediment major în realizarea acestora poate constitui faptul că SOCAR se ocupă în special de prospecţiuni maritime, în timp ce în Moldova este vorba de prospecţiuni pe uscat.
De asemenea, presa azeră a scris despre faptul că Acordul ar conţine prevederi privind posibilitatea furnizării de resurse energetice azere în Republica Moldova sau a tranzitului de resurse energetice prin ţara noastră. Potrivit paginii web www.abc.az, ar fi vorba chiar de furnizări de petrol în Moldova sau tranzitul petrolului azer pe teritoriul Moldovei. Pentru realizarea unor asemenea proiecte o altă cale decât cea maritimă nu există, deocamdată.
Prin Terminalul de la Giurgiuleşti nu se poate de importat petrol
Realizarea acestor intenţii este blocată, însă, de faptul că prin Terminalul petrolier de la Giurgiuleşti este practic imposibil de transportat petrol. Potrivit specialiştilor, infrastructura actuală a Terminalului de la Giugiuleşti permite doar transbordarea şi depozitarea benzinei şi a motorinei. Altfel spus, calificativul de Terminal petrolier este doar pe hârtie.
Mai mult. După ce în septembrie 2007 la Terminal s-au adus două-trei mii de tone de benzină şi motorină, alte importuri de produse petroliere prin intermediul Terminalului nu s-au mai efectuat. Atât autorităţile, cât şi reprezentanţii companiilor Danube Logistics şi Bemol Trading refuză să vorbească despre cauzele unei asemenea situaţii.
În aceste condiţii, o soluţie pentru importul sau tranzitul de petrol azer ar fi conexiunea Moldovei la oleoductul Odessa-Brody. Moldova, însă, deocamdată nu a dat curs ofertei de participare la acest proiect. Amintim că la summitul ţărilor GUAM de la Vilnius, din 10-11 octombrie 2007, cinci state est-europene (Azerbaidjan, Georgia, Ucraina, Polonia şi Lituania) au semnat un acord privind construirea unui tronson suplimentar de 490 km, la conducta Odessa-Brody, care în prezent trece prin vestul Ucrainei spre nord, spre portul polonez Gdansk de la Marea Baltică. Oleoducul, considerat o victorie pentru guvernele est-europene, va asigura transportul de ţiţei azer de la Marea Caspică.
De realizarea proiectului se ocupă consorţiul Sarmatia International Pipeline Enterprise LLC, creat încă în anul 2004 de compania ucraineană Ukrtransnafta şi compania poloneză PERN. După aderarea la consorţiu al celorlalţi participanţi, fiecare din ei va deţine câte 24,75% (Uktransnafta, PERN, SOCAR şi compania georgiană de petrol şi gaze) şi 1% va deţine terminalul Klaipedos Nafta din Lituania. Republica Moldova a fost invitată să se alăture consorţiului, dar oferta a fost refuzată, fără vreo anume argumentare. Prin acest proiect, estimat la 500 milioane de euro, se doreşte întărirea securităţii energetice regionale şi reducerea dependenţei faţă de ţiţeiul rusesc.
Compania SOCAR ar putea prelua Terminalul de la Giurgiuleşti
În aceste condiţii se vehiculează că una din principalele oferte făcute de partea moldovenească a fost preluarea de către SOCAR a Terminalului petrolier de la Giurgiuleşti. Autorităţile azere nu au zis nici ba nici da. De exemplu, pagina web a companiei nu spune nimic despre întâlnirea dintre preşedintele Voronin şi preşedintele SOCAR, Rovnag Abdullaev. În schimb vorbeşte pe larg despre inaugurarea reţelei de benzinării SOCAR în Georgia, eveniment ce a avut loc chiar a doua zi după această întrevedere.
Posibil că despre noi proiecte moldo-azere am putea afla după vizita preşedintelui azer Ilham Aliev la Chişinău. În orice caz, în timpul vizitei la Baku, Vladimir Voronin a lansat o invitaţie omologului său Ilham Aliev de a efectua o vizită oficială în Republica Moldova (Vasile Sârbu, ECO).

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.