Taxe de înscriere – până la patru mii lei în grădinițe și 800 euro la școli// VIDEO

Taxele pentru înscrierea copiilor în unele grădiniţe din Chișinău variază de la 400 până la 4.000 de lei, iar în școli se ridică până la 800 de euro.

Cifrele su fost enunțate astăzi de primarul interimar al capitalei Ruslan Codreanu, care a declarat că a fost sesizat de mai mulţi părinţi.

„Taxa de înscriere în instituţiile de învăţământ care se ridică de la 400 până la 4.000 de lei în grădiniţe şi până la 800 de euro în şcoli. Vorbim despre instituții municipale, finanțate de la bugetul stat și municipal și învățământul este gratuit.

Nicio taxă de înscriere, de parcă te înscrii pe moșia cuiva, nu este acceptată”, a declarat Ruslan Codreanu.

În context, primarul a cerut Direcției Educație să solicite tuturor asociațiilor părintești de pe lângă instituțiile de învățământ să își revadă statutele așa încât să nu mai existe o asemenea practică.

Contractele cu asociațiile care nu se vor conforma în timp util vor fi reziliate.

Taxele de înscriere în școli și grădinițe, fie ele și benevole și sub paravanul asociațiilor de părinți, vor fi interzise începând cu anul 2019”, a ținut să precizeze edilul.