Structura și efectivul-limită ale CNA au fost modificate. Iată motivul

Deputații au aprobat, astăzi, o serie de modificări privind structura şi efectivul-limită ale Centrului Naţional Anticorupţie (CNA).

Potrivit hotărârii Parlamentului,  CNA va fi condus de director și doi directori adjuncţi și va cuprinde  18 subdiviziuni cu 342 unități de personal, comparativ cu 350 în prezent.

Noile modificări au fost generate de adoptarea Legii cu privire la prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, conform căreia Serviciul Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor, aflat în subordinea CNA până acum va funcționa, odată cu implementarea legii, ca autoritate publică independentă.

Totodată, a fost completat efectivul Agenţiei de Recuperare a Bunurilor Infracţionale care are statut de direcție a CNA și căreia i-au fost atribuite competenţe şi atribuţii extinse  în procesele civile de recuperare a bunurilor infracţionale.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.