Ștanski insista ca autoritățile de la Chișinău să plătească chiria pentru clădirea gimnaziului din Corjova

Administrația de la Tiraspol insistă ca autoritățile de la Chișinău să achite taxa de închiriere a clădirii gimnaziului din satul Corjova. Potrivit așa zisei șefe a "diplomaţiei" transnistrene, gimnaziul trebuie să achite lunar peste 40 de mii de lei pentru spaţiul în care îşi desfăşoară activităţile de studiu.

Nina Ştanski a menţionat că respectă dreptul părinţilor de a-şi trimite copiii la şcolile cu predare în limba română, dar aceste şcoli trebuie tratate pe picior de egalitate cu şcolile private din regiunea transnistreană.

Menţionăm că Nina Ştanski şi vicepremierul pentru Reintegrare, Eugen Carpov, au avut o întâlnire astăzi la Chişinău unde au discutat despre întrevederea pe care o va avea premierul Leancă cu liderul de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk.

Menţionăm că localitatea Corjova se află în stânga Nistrului, fiind administrată parţial de autorităţile de la Chişinău, în sat existând şi o primărie. În acelaşi timp, administraţia de la Tiraspol consideră satul Corjova drept o suburbie a oraşului Dubăsari, menţionând că acest teritoriu le aparţine. Vă invităm să urmăriţi un reportaj realizat cu câteva luni în urmă de către Moldova.ORG în Corjova.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare