Șoferul, care a provocat pe traseul Leușeni – Chișinău un accident, soldat cu 4 morţi şi 5 răniţi, condamnat la șase ani de detenție

PE SCURT

Curtea de Apel Chişinău a agravat pedeapsa pentru conducătorul auto, care acum un an, a provocat un accident rutier, soldat cu decesul a 4 persoane şi rănirea altor 5 persoane, aplicându-i o pedeapsă definitivă de 6 ani închisoare.

De asemenea, acesta a fost privat de dreptul de a conduce mijloace de transport timp de 5 ani şi obligat să le achite succesorilor părţilor vătămate un prejudiciu moral şi material de un milion de lei.

PE LUNG

Tragedia s-a produs în seara zilei de 18 iulie 2018, pe traseul Leuşeni – Chişinău, în apropiere de localitatea Leuşeni, raionul Hânceşti, când inculpatul, care se deplasa cu peste 120 km/h la volanul unui Volkswagen, a tamponat din plin o căruţă în care se aflau 9 persoane.

În urma impactului, 4 persoane, dintre care 3 copii au decedat pe loc, iar alte 5 – au fost grav rănite. Victimele erau membri ai trei familii şi se întorceau acasă de la muncă.

Imediat după groaznicul accident, conducătorul auto, în vârstă de 36 de ani, a fost reţinut şi până la sentinţă s-a aflat în arest.

Potrivit Procuraturii raionului Hânceşti, cu trei luni până la accident, inculpatul fusese eliberat din detenţie după ce a ispăşit o pedeapsă de 11 ani închisoare pentru o tâlhărie comisă pe teritoriul Federaţiei Ruse.

Decizia este executorie, însă poate fi supusă recursului la Curtea Supremă de Justiţie.

Foto: Poză simbol

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.