Sfaturi pentru a ascunde burtica la plajă

Chişinău / Moldova.ORG/ — Mai ai puţin şi vara e pe sfârşite! Aşa că, dacă nu ai fost încă la mare din cauza burticii, care te incomodează, aici ai câteva sfaturi de urmat. Trebuie să ai grijă la ceea ce mănânci cât stai la mare.

Pe lângă exerciţiile pentru întărirea musculaturii abdominale pe care este recomandat să le faci în fiecare zi mai poţi să ai grijă la alimentele care te balonează şi îţi fac burta mai vizibilă atunci când mergi la plajă.

9 sfaturi ca să eviţi balonarea

1. Nu mânca la micul dejun cereale cu lapte de vacă pentru că vei fi balonată toată ziua şi vei avea probleme cu flatulenţa. Combină-le mai bine cu lapte vegetal şi alege cerealele integrale simple, nu cu tot soiul de arome şi zaharuri.

2. Nu mânca niciodată fructele imediat după masă, ci aşteaptă 2 ore din momentul în care ai terminat de mâncat. Nici înainte de masă cu o oră nu este indicat să mănânci fructe. Nutriţioniştii susţin că ele trebuie consumate doar pe stomacul gol sau la un interval mare de mesele principale pentru că altfel vor fermenta şi te vor balona.

3. Nu bea apă înainte sau după masă, ci lasă un interval de o oră în care să nu consumi nimic pentru a nu amesteca sucurile gastrice. Nici să nu te gândeşti să bei apă în timpul mesei pentru că te vei balona.

4. Mănâncă încet, mestecă bine alimentele şi nu vorbi în timpul mesei.

5. Respectă orele de masă.

6. La o oră după masă bea un ceai călduţ de mentă sau muşeţel care calmează stomacul şi împiedică balonarea.

7. Alege porţii mici de mâncare şi nu asocia carnea cu făinoasele, ci doar cu salate de crudităţi.

8. Evită alimentele flatulente, precum: fasolea, mazărea, soia, varză, broccoli, conopidă, ceapa şi usturoiul în exces.

9. Evită băuturile carbogazoase.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.